Atacantul camrunez în vârstă de 31 de ani a făcut acuzații grave la adresa oficialilor federației de fotbal din țara sa, pe care îi acuză, printre altele, că sunt corupți. Sursa: Reuters
„Șefii federației vor să mă omoare! Când mă duc în Camerun, am lângă mine mai mulți bodyguarzi, care dorm la mine la ușă! Nu fac asta pentru că sunt snob, ci pentru că sunt în pericol. Când iau masa cu colegii, sunt foarte atent la ce mi se pune în față, verific tot”, a declarat Samuel Eto'o, la un post de televiziune din Camerun.
„Șefii federației sunt incompetenți și corupți. Ne-au escrocat destul! În loc să se ocupe de drepturile fotbaliștilor, ei sunt preocupați de misiuni fictive, călătorii la clasa întâi, mașini scumpe și conturi bancare în Europa, care nu sunt verificate de nimeni. E ușor să dea vina pe Eto'o pentru toate, dar oamenii trebuie să afle adevărul.
După 13 ani de eșecuri, ar trebui să plece toți din federație. În Euyropa, când oamenii dau greș, pleacă. Eu vreau să vin în continuare la echipa națională, pentru că îmi iubesc țara, dar nu știu ce se va întâmpla dacă se va continua cu actualii conducători”, a mai acuzat atacantul legitimat la echipa Anji Mahacikala.