Afacerile domnului Dumitru Dragomir sunt întotdeauna impecabile. Nici cea mai palidă umbră a vreunei făcături șpăgare nu poate plana asupra întreprinderilor la care se dedă fostul milițian. Omul nu a mâncat usturoi în viața lui. Doar norocul l-a răsplătit pe domnul Dumitru Dragomir pentru moralitatea sa ireproșabilă. Doar norocul poartă vina faptului că vin banii peste el precum muștele peste grămadă. Și nu are nimeni nici un drept să-i denigreze ursitoarele pentru că acestea i-ar fi hărăzit omului de la ligă trăirea în belșug. Astfel ar suna discursul pe care l-ar formula pacienții definitivi credulității după ce ascultă declarațiile domnului Dumitru Dragomir, ori de câte ori numele său este asociat vreunei afaceri dubioase. În ceea ce mă privește, mărturisesc că nu sunt predispus unui astfel de comportament. Mi-am petrecut copilăria la vremea ei și nu mai cred în povești. Oricât de seducătoare ar fi ele.

Dumitru Dragomir, ca președinte al LPF, a jucat un rol important în vânzarea drepturilor de televizare a meciurilor din Liga 1. Și, teoretic, ar trebui felicitat pentru că a obținut un preț foarte bun pe o marfă care nu se recomandă în niciun caz prin calitatea ei deosebită. Contractul, în coordonatele sale de bază, părea beton și aducător de profit bun pentru cluburi. Discuțiile au apărut abia atunci când programarea meciurilor a devenit un răsfăț al deținătorului de drepturi. Atunci când aveam să constatăm că interesele fotbalului păleau în fața interesului pentru grila de programe. Apoi aveam să aflăm despre o altă înțelegere între vânzător și cumpărător. Anume aceea că liga și oamenii săi se bucurau de protecție totală în comentariile jurnaliștilor. Or, astfel de înțelegeri au generat suspiciuni, ele având mai degrabă miros de cârdășie decât rigoare profesională.

Suspiciunile devin acum, după declanșarea unor anchete ale DNA, și mai