Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Punctul pe Ei. Va decide DNA să piardă prin neprezentare meciul cu fotbalul?

Publicat in Jurnalul, marți 4 iunie 2013 ·

Afacerile domnului Dumitru Dragomir sunt întotdeauna impecabile. Nici cea mai palidă umbră a vreunei făcături șpăgare nu poate plana asupra întreprinderilor la care se dedă fostul milițian. Omul nu a mâncat usturoi în viața lui. Doar norocul l-a răsplătit pe domnul Dumitru Dragomir pentru moralitatea sa ireproșabilă. Doar norocul poartă vina faptului că vin banii peste el precum muștele peste grămadă. Și nu are nimeni nici un drept să-i denigreze ursitoarele pentru că acestea i-ar fi hărăzit omului de la ligă trăirea în belșug. Astfel ar suna discursul pe care l-ar formula pacienții definitivi credulității după ce ascultă declarațiile domnului Dumitru Dragomir, ori de câte ori numele său este asociat vreunei afaceri dubioase. În ceea ce mă privește, mărturisesc că nu sunt predispus unui astfel de comportament. Mi-am petrecut copilăria la vremea ei și nu mai cred în povești. Oricât de seducătoare ar fi ele.

   

Dumitru Dragomir, ca președinte al LPF, a jucat un rol important în vânzarea drepturilor de televizare a meciurilor din Liga 1. Și, teoretic, ar trebui felicitat pentru că a obținut un preț foarte bun pe o marfă care nu se recomandă în niciun caz prin calitatea ei deosebită. Contractul, în coordonatele sale de bază, părea beton și aducător de profit bun pentru cluburi. Discuțiile au apărut abia atunci când programarea meciurilor a devenit un răsfăț al deținătorului de drepturi. Atunci când aveam să constatăm că interesele fotbalului păleau în fața interesului pentru grila de programe. Apoi aveam să aflăm despre o altă înțelegere între vânzător și cumpărător. Anume aceea că liga și oamenii săi se bucurau de protecție totală în comentariile jurnaliștilor. Or, astfel de înțelegeri au generat suspiciuni, ele având mai degrabă miros de cârdășie decât rigoare profesională.

   

Suspiciunile devin acum, după declanșarea unor anchete ale DNA, și mai

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

RECORD de asistență pe Arena Națională la FCSB - CFR Cluj!

Gazeta Sporturilor acum o ora
din etapa 9 a play-off-ului, partidă la finalul căreia roș-albaștrii vor sărbători titlul, a doborât recordul de asistență pe Arena Națională, cel mai mare stadion al țării! În campionatul României, o singură dată au mai asistat peste 50.000 de oame

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 45 minute
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum o ora
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 8 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 10 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 5 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Amendă uriașă pentru un șofer din Dâmbovița și permis suspendat pentru 300 de zile. Ce fapte a făcut pentru o asemenea pedeapsă

Ziare.com acum 7 ore
Un şofer care a fost depistat de aparatul radar circulând cu aproape 140 de kilometri pe oră şi care nu a oprit la semnalul poliţiştilor a fost oprit în urma unei urmăriri în trafic. Întrucât poliţiştii au constatat că şoferul a avut numeroase abate

Vremea

București
acum

17°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°