Desi filmul (extrem-)asiatic nu mai primeste, ca-n trecut, premii peste premii la marile festivaluri – semn ca orice pasiune e-nlocuita de-o alta –, el ramine la fel de interesant; ba chiar mai interesant astazi, cind moda a trecut, decit ieri – cind era pe creasta valului...
Pe linga Far East Film de la Udine (despre care am publicat o corespondenta chiar in aceste pagini), pe linga Le festival international du film de la Cannes (despre care am vorbit saptamina trecuta, tot in aceste pagini), Zilele filmului asiatic de la Bucuresti (1-14 iunie a.c., la cinema Elvira Popescu) au scos in evidenta importanta unor cinematografii – in ordine alfabetica: China, Coreea de Sud, Hong Kong, Taiwan, Japonia – care nu mai sint, de mult, la „periferia“ Cinematografului. La drept vorbind, uneori sint chiar in centru!
– Tineam foarte mult sa avem un dialog despre filmul asiatic si, desi parca am „abuzat“ cu festivalurile in dauna actualitatii cinematografice de la noi (speram sa fim iertati – vezi alaturi „Stahanovistii“, back in business!), iata ca actualitatea a dat peste noi: Zilele filmului asiatic, de la Bucuresti, au fost un eveniment pe care nu puteam sa nu-l consemnam – mai ales ca s-a dovedit a fi, cine ar fi crezut?, si un succes de public! De fapt, este chiar mai bine ca s-a intimplat asa: discutia despre festivalul organizat de Antoine Bagnaninchi (bossul de la Independenta Film) pica mai cu folos, zic eu, in contextul unei discutii despre filmul asiatic in general – ma rog, cit se poate de „general“ in conditiile in care tot ce vezi din filmul asiatic, ca european, se rezuma la ceea ce vezi in Europa din filmul asiatic, adica rezultatul unei selectii... (E drept ca tu ai vazut film asiatic si „la el acasa“, la Hong Kong, dar cred ca, pentru „rigoarea“ acestui dialog, e preferabil sa ne limitam la CSVD in Europa – nu crezi?)
– Sa stii ca ceea c
