Creșterea economică este esența poveștii pe care o spune o țară mediului de afaceri de pretutindeni. Atunci când aceasta există înseamnă că țara produce mai mult și mai bine decât în trecut. Este un semnal de încredere, pe care orice piață își dorește să-l dea investitorilor. Totuși, în ciuda cifrelor oficiale, investițiile străine directe se situează la minime istorice în România, mai jos chiar decât în anul de început al crizei mondiale, 2008. Banii care încă mai fluidizează sistemul circulator al țării noastre provin în majoritate din așa-numitele „investiții de portofoliu“, adică bani care pot pleca oricând spre alte piețe mai ofertante. Șomajul crește îngrijorător. Firmele dau faliment sau intră în insolvență pe capete. Imobiliarele scad în continuare. De ce se întâmplă asta și, mai ales, care este pericolul?

Economia noastră este deja pusă pe butuci. Piața internă suferă fiindcă s-au micșorat îngrijorător veniturile disponibile ale populației. Iar politicile fiscale ale guvernanților sunt total neinspirate, ca să folosesc o exprimare elegantă. În aceste condiții, a cere unui investitor să-și riște banii într-o firmă din România este ca și cum i-ai da bani împrumut unui cartofor înrăit doar pe baza cuvântului de onoare că n-o să mai joace niciodată. De fapt, asta este și principala problemă a economiei noastre: lipsa de credibilitate. Am trecut deja de momentul când cei care se ocupă de business se plângeau de lipsa de predictibilitate a mediului în care își desfășoară activitatea. Astăzi este mult mai rău, pentru că există deja certitudinea că lucrurile vor merge din ce în ce mai rău. Minciunile lui Ponta & Co. nu au reușit niciodată să genereze încredere. Dimpotrivă, nimeni dintre cei care nu se plimbă cu capul în nori nu i-a crezut. Nici românii, nici străinii. Acum însă este deja evidentă situația. Singurul interes al celor care