Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Se pensionează ca să aibă ce pune pe masă

Publicat in Adevarul, marți 15 iunie 2010 ·

Tăierea din salarii a stârnit panică în rândul gorjenilor, care şi-au închis cărţile de muncă pentru a ieşi cât mai repede la pensie. Aproape 300 de persoane din judeţ au ales pensionarea anticipată pentru a scăpa de reducerea cu 25% a salariilor.

Prin pachetul de măsuri anticriză, guvernanţii vor să blocheze şi ieşirea din activitate înainte de termen până la intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor. Vestea i-a speriat şi mai tare pe bugetarii din judeţ. Aproape 300 de oameni şi-au depus în mai dosarele pentru pensie anticipată sau pensie anticipată parţială, în timp ce în lunile anterioare numărul solicitărilor nu trecea de 18.

Măsurile îi fac să renunţe

„În luna ianuarie au fost depuse 13 cereri pentru pensionare înaintea limitei de vârstă, 18 în luna februarie, 17 în martie şi 12 în aprilie. S-a vehiculat că depunerea dosarelor de pensionare anticipată va fi suspendată, iar oamenii s-au speriat şi s-au grăbit cu cererile la sediul Casei de Pensii. Numai în luna mai au fost depuse 284 de cereri pentru pensionare anticipată. Deocamdată totul e la nivel de zvon, nimic nu este concret“, a declarat Daniela Negoiţă, purtător de cuvânt al Casei de Pensii Gorj. Petre Chîţac, supraveghetor şef al Penitenciarului Târgu- Jiu, de 47 de ani s-a pensionat anticipat chiar în ultima zi din mai. „Am lucrat timp de 20 de ani şi am renunţat la serviciu din cauza deciziilor celor care nu sunt în stare să gestioneze economia ţării. Am auzit că nu ne vor da voie să ne mai pensionăm timp de şase luni. Aveam un salariu de 1.900 de lei după atâţia ani de lucru direct cu persoanele private de libertate, şi guvernanţii îl reduceau cu 25 la sută“, ne-a spus Petre Chîţac. Dintre cei care şi-au înregistrat dosare de pensionare, circa 60% sunt cadre didactice, funcţionari publici, angajaţi din domeniul sanitar şi din cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu. Florentina Cârloge

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Horoscop pentru duminică, 05 mai 2024. Cum va fi prima zi de Paște pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec In weekend, rezervă-ți momente numai pentru tine si activitatile dragi sufletului tau. Plimbă-te prin locurile preferate, alcatuieste planuri personale si profesionale noi, înoiește-ți garderoba, opereaza o schimbare in înfățișarea ta si in s

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 22 minute
Un tânăr a ajuns în prima zi de Paște la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce s-a rănit în stațiunea Mamaia. Potrivit martorilor, tânărul a devenit agitat în timp ce se afla într-un autobuz CT BUS ce circulă prin stațiunea Mamaia.

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 2 ore
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum o ora
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 2 ore
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Când se întorc elevii la școală după vacanța de Paște

Gandul acum o ora
Elevii și preșcolarii se vor întoarce la cursuri pe data de 8 mai, după Sărbătorile Pascale. În ultimul modul al anului școlar 2023-2025, cel cu numărul 5, elevii vor reveni la cursuri de luni, 8 mai 2024 până vineri, 21 iunie 2024. Vacanța mate va

O femeie din Vaslui a fost lovită mortal de o mașină în noaptea de Înviere, în drum spre biserică

Ziare.com acum o ora
Femeia în vârstă de 85 de ani a murit, în noaptea de Înviere, după ce a fost lovită de o mașină pe drum spre biserică. Aceasta mergea la slujba de Înviere în localitatea vasluiană Vulturești. Accidentul a avut loc înainte de miezul nopţii, în locali

IGSU: 1.470 de intervenţii înregistrate în ultimele 24 de ore, în creştere cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut/ În Bucureşti, o persoană a fost găsită carbonizată în urma unui incendiu izbucnit de la o lumânare aprinsă şi nesupravegheată

News.ro acum o ora
Echipajele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au avut, în ultimele 24 de ore, 1.470 de intervenţii, numărul fiind în creştere cu aproximativ 7% faţă de perioada similară a anului trecut. În Bucureşti, un incendiu izbucnit de la o lumânare lă

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

18°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°