TISMĂNEANU: "Hannah Arendt a fost una dintre figurile de vârf ale filosofiei politice şi morale din veacul douăzeci".
Opera ei a influenţat şi influenţează generaţii de intelectuali care vor să înţeleagă cum au fost posibile catastrofele totalitare, rolul partidelor-mişcare şi al ideologiilor salvaţioniste în construcţia unor sisteme genocidare precum nazismul şi stalinismul. Mai mult, ideile Hannei Arendt marchează discuţiile actuale legate de minciună, violenţă, revolte, revoluţii, teroare, rezistenţă, autenticitate, responsabilitate, culpabilitate, ruşine, pasiuni politice şi natura polisului democratic.
Într-un remarcabil discurs rostit anul trecut cu prilejul acordării Premiului „Hannah Arendt“ din partea oraşului Bremen, publicat în traducere românească în numărul din martie 2008 al excepţionalei reviste lunare „Idei în dialog“, condusă de H.-R. Patapievici, istoricul Tony Judt analizează actualitatea viziunii Hannei Arendt despre originile şi ipostazele Răului în universul politic modern. Textul lui Judt, plin de idei incitante şi referinţe ce merită discutate pe larg, insistă asupra importanţei unui concept elaborat de Arendt în faimoasa ei carte „Eichmann la Ierusalim“ (tradusă în româneşte de Mariana Neţ, Humanitas, 2007) - banalitatea răului. Totalitarismul a mizat tocmai pe ceea ce gânditoarea germano-americană de origine evreiască a diagnosticat drept absenţa reflecţiei, blocarea comportamentelor umane într-un conformism lipsit de imaginaţie morală. Conceptul de banalitate a răului, menit să explice felul cum Eichmann a devenit un eficient birocrat/organizator al asasinatului în masă, este direct legat de efectele dispariţiei criteriilor tradiţionale de diferenţiere între bine şi rău. Ideologia a jucat în această privinţă un rol pe cât de puternic, pe atât de nefast. A fost un mijloc de auto-hipnotizare, de atrofiere până la dispa