Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concurs Internaţional de Canto la Opera din Bucuresti

Publicat in HotNews, miercuri 19 ianuarie 2011 ·

Cea de-a treia ediţie a Concursului Internaţional de Canto „Maeştrii artei lirice”, eveniment extraordinar organizat de către Opera Naţională Bucureşti, se va derula între 21 şi 27 martie 2011, anunta institutia. Dacă prima ediţie a fost dedicată sopranei Magda Ianculescu, iar cea de-a doua a purtat numele celebrei Arta Florescu, în acest an competiţia va fi închinată baritonului Petre Ştefănescu-Goangă (1902-1973), artist liric aplaudat pe toate scenele lirice importante din ţară şi străinătate. ​De asemenea, Petre Ştefănescu-Goangă a marcat lumea lirică românească şi prin bogata sa activitate pedagogică, mulţi dintre studenţii formaţi sub îndrumarea sa devenind solişti vocali de mare valoare.

Competiţia are ca obiectiv descoperirea şi lansarea celor mai valoroase voci lirice ale tinerei generaţii. Se pot înscrie la concurs voci din toate categoriile, cântăreţi, solişti sau corişti din instituţiile muzicale, studenţi ai institutelor superioare de muzica, tinere talente cu pregătire profesionala din România şi din străinătate. Sunt admişi concurenţii cu vârste cuprinse între 20 şi 32 ani, pentru voci feminine, între 20 şi 34 ani, pentru voci masculine (împliniţi până în data de 31 martie 2011).

Potrivit comunicatului, secretariatul concursului funcţionează în cadrul Operei Naţionale Bucureşti (ONB), Bd. Mihail Kogălniceanu, nr. 70–72, Sector 5, Bucureşti, Biroul de Programare Artistică, et. III. Înscrierile se fac prin email la adresele: flori.jalba@gmail.com, ralucaonb@yahoo.com, veronica.martinoiu@operanb.ro, în perioada 1 februarie – 15 martie 2011. Cea de-a treia ediţie a Concursului Internaţional de Canto „Maeştrii artei lirice”, eveniment extraordinar organizat de către Opera Naţională Bucureşti, se va derula între 21 şi 27 martie 2011, anunta institutia. Dacă prima ediţie a fost dedicată sopranei Magda Ianculescu, iar cea de-a doua a pur

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Veste excelentă pentru pensionari. Poștașii au început distribuirea pensiilor în avans

Ziare.com acum o ora
Poşta Română anunţă că a început distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai Compania Naţională "Poşta Română" anunţă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Pentru plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024, prin manda

Sebastian Burduja a venit pe motocicletă să-și depună candidatura la Primăria Capitalei VIDEO

Adevarul acum 58 minute
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a intrat oficial în lupta cu Nicuşor Dan, Cristian Popescu Piedone şi Gabriela Firea venind pe o motocicletă la depunerea candidaturilor.

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 3 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

Nicolae Ciucă: Nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să îi impunem un scor

Mediafax acum 48 minute
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă dacă lui Sebastian Burduja i se va impune un scor pe care să-l obţină la alegerile locale. „În acest moment este dificil şi nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să-i impunem un scor. Se dep

Ciolacu, întrebat dacă Iohannis l-a recomandat pe Cîrstoiu candidat la Primăria Capitalei: Nu, Doamne fereşte. Relaţia mea cu domnul preşedinte Iohannis este una instituţională. Nu am o relaţie politică / Ce spune despre Nicuşor Dan

News.ro acum 23 minute
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a negat afirmaţiile care au circulat în spaţiul public potrivit cărora preşedintele Klaus Iohannis l-ar fi recomandat cu medicul Cătălin Cîrstoiu candidat unic al alianţei PSD – PNL la Primări

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 49 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOB

Doi tineri au murit la Suceava după ce au intrat cu motoscuterul într-un podeţ

Adevarul acum 28 minute
Doi tineri au murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un accident rutier produs în satul Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca. Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Stoltenberg avertizează că spionajul prorus nu va împiedica susținerea Ucrainei de către NATO. „Nu ne vor descuraja” FOTO

Ziare.com acum o ora
Secretarul general la Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg declară că scandalurile „inacceptabile” de spionaj şi de complot proruse dezvăluite în Germania şi în Regatul Unit nu vor împiedică susţinerea NATO a Ucrainei, relatează AFP. Jens Stolte

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 4 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

1 Mai cu mici și bere: la ce spune ANPC să fim atenți

Wall-Street.ro acum 50 minute
Câteva zile ne mai despart de 1 mai, iar Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) vine cu recomandări specifice perioadei. Iată la ce trebuie să fim atenți când cumpărăm mici, dar și bere. Potrivit lui Paul Anghel, director gener

Vremea

București
acum

19°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

7°/17°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

18°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°