Incisivul Castorel a fost părăsit de toţi oamenii normali, fiind în prezent înconjurat de o gaşcă de anormali paranormali. Este vorba de gaşca mică a lui Fundulică, fidelă încă dinţosului Castorică, cu aia de furnică. Obsedat de vremurile în care avea tot judeţul la picioare, Castorel visează la crâncene manifestări de stradă. Megalomanul Castorică, căutând soluţia finală, s-a îndrăgostit de uniforma militară. Încă nu a uitat vremurile în care, costumat ca Che Guevara, a adunat cu japca protestatarii, crezându-se cel dintâi erou al ţării, mare urmaş al lui Gelu, care friza penibilul. În gândirea lui de castor tâmpit, îşi aprecia efectivele înzecit. O duzină de oameni deveneau cel puţin o sută, după mintea sa pierdută. Probabil şi acum se vede înconjurat de mii de simpatizanţi din toate zonele judeţului, inclusiv din satele de moţi şi maramureşeni de la graniţa cu Ungaria, care există doar în închipuirea sa. Nici măcar gaşca lui Fundulică nu poate vedea mulţimea invizibilă. Simpatizanţii din capul lui Castorică apar doar pe fond de boală ischemică. Însă dispar imediat după ce Castorică medicamentele şi le-a îngurgitat. Tocmai din acest motiv, la medicamentele de cap a renunţat incisivul Castorică, preferând să guste tot mai frecvent câte una mică. Cel puţin aşa este înconjurat de simpatizanţii săi invizibili, doar în mintea sa vizibili. Cu excepţia găştii lui Fundulică, pe Castorel nimeni nici măcar nu-l mai salută. Lumea s-a săturat de un asemenea individ ratat şi de rahat, cu pantalonii pătaţi tot timpul cu pişat. Din cauza sa, cuvântul senator a ajuns de-a dreptul jignitor, fiind sinonim cu beţiv, şantajist, homosexual, fost director de ziar cu trecut de infractor ordinar. Alesul neamului a devenit ruşinea acestuia. Dovedind că nu are pic de obraz, refuză să-şi îmbrace cămaşa de forţă şi să demisioneze din Senat, unde s-a făcut doar de rahat. În schimb, el şi gaşca