UPDATE Şeful Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor, chestorul Constantin Manoloiu, a declarat, la ieşirea de la sediul Parchetului instanţei supreme, că nu îşi dă demisia, că este un profesionist, iar învinuirea "nu are relevanţă, ea vine şi se duce", scrie Mediafax.
CITEŞTE MAI MULT AICIŞeful Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor: Nu-mi dau demisia, învinuirea vine şi trece
UPDATE Parchetul Înaltei Curţi a început urmărirea penală împotriva lui Manoloiu. El este acuzat de abuz în serviciu.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), din probatoriul administrat în cauză s-a reţinut faptul că Manoloiu, în calitate de director al Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, nu a ”respectat dispoziţiile art.5 din H.G nr.682/07.07.2012 pentru stabilirea măsurilor tehnico-organizatorice privind referendumul naţional din data de 29.07.2012, pentru demiterea Preşedintelui României”.
CITEŞTE ŞIChestorul Manoloiu, despre ancheta Parchetului: Poate este un moment zero al Evidenţei Populaţiei
”Adresa din 02.08.2012 emisă către Manoloiu Constantin transmisă ulterior Curţii Constituţionale a României, conţinea comunicarea Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi preciza că, Ministerul Administraţiei şi Internelor 'nu îşi poate asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente, deoarece această atribuţie revine exclusiv Autorităţii Electorale Permanente'”, potrivit documentului citat.
În data de 2 august, ca urmare a datelor contradictorii care au fost transmise în legătură cu numărul persoanelor aflate pe listele electorale permanente de către autorităţile publice implicate (Instit