„Legea conservării energiei spune că nu se poate obţine ceva din nimic, dar noi refuzăm să credem asta“. (Isaac Asimov)

Mutu îl ia la pumni pe un ospătar. Ştirea este întoarsă pe toate feţele şi ocupă tot sfârşitul de săptămână. În Capitală este adus un fragment din lemnul Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Iisus. Ne călcăm în picioare să pupăm sticla sub care e pus artefactul. Parlamentarii dovedesc încă o dată că prostia nu are limite. Pe tema asta, una dintre cele mai puternice publicaţii economice din lume ne ironizează cu litere de-o şchioapă: „Cum nu se conduce o ţară“.

Printre TVA-uri, mutulici şi gafele pseudo-politicienilor, sâmbătă, în România, s-a strecurat timid o ştire din altă lume. Pe primul aeroport spaţial privat al omenirii, în deşertul din Mew Mexico, a fost inaugurată pista de pe care vor decola navete cu turişti în Cosmos. După doar o zi, articolul a dispărut de pe frontpage-ul site-urilor de ştiri. În schimb, „Mutulică“ beneficiază de un orgasm mediatic, cu „analize“, „istorii ale trecutului glorios“ şi „dezbateri tumultoase“.

În mod cert, evenimentul din SUA va ocupa cel puţin un paragraf în viitoarele manuale şcolare. Strănepoţii noştri îl vor include alături de marile momente ale istoriei. Şi e dovada că, indiferent de toate nimicurile ce ocupă lumea zi de zi, omenirea merge înainte. În timp ce noi ne ocupăm timpul cu non-valori şi nimicuri.

Căutăm în fiecare zi motive pentru a visa şi spera, ne lamentăm pe la colţuri că ne lipsesc idolii şi modelele. Iar atunci când ceva real apare, ceva care ne poate da motive bune de a visa, de a vedea un viitor, aruncăm ştirea în arhivele internetului.

Pe unul dintre pereţii casei am o hartă cu sistemul solar. De câte ori am ocazia, visez alături de copilul meu călătorii spaţiale. Călătorim pe Mercur, „planeta de foc“, pe Neptun, „planeta apelor“, sau pe Uranus, „planeta ierbu