Mai un uruit de tren de lux, mai o poveste aşa care să mai înveselească lumea asta ciufută, şi uite aşa am ajuns la o cascadă care… gângureşte!
22 februarie
Uite aşa, mai o vizită prin tren, mai o poveste drăguţă, am ajuns şi prin Zambia, pe glasul roţilor de tren. Ce înseamnă să ştii să faci turism: o apă curgătoare care se prăvale peste nişte stânci, o masă la iarbă verde şi uite turistul fericit. După două zile şi două nopţi petrecute în tren (excluzând fâşâiala cu pana de motorină, plus alte fâşâieli inerente), cu toţii eram bine odihniţi, bine “socializaţi”, bine dispuşi, dar parcă puţin anchilozaţi... Aşa că vestea că vom petrece o zi la picnic a fost primită cu urale. Şi nu un picnic oarecare, ci unul amplasat prin preajma unei… cascade. Astfel, am fost scoşi din tren şi “băgaţi” pe teren spre o cascadă de o frumuseţe rară: Kundalila Falls (“Kundalila” înseamnă “gângurit de porumbel”).
Vegetaţia superbă ce o înconjoară, printre care se strecoară timide încântătoare flori de câmp, ne-a făcut să uităm rapid cele două ore de mers pe jos – ore în care, de ce să nu recunoaştem, foamea se instalase în mintea tuturor. Zambia e situată în inima Africii Australe şi, exceptând Munţii Munchinga (cu altitudinea maximă de 2.301 m în Vârful Mafinga Hills), este un teritoriu al platourilor înalte, acoperite cu ierburile dese ale savanei. Astfel se explică multe aspecte ale vegetaţiei care, practic, parcă ne plesneşte ochii după zilele în care am avut numai “vegetaţie” de cale ferată. Cu frumuseţea cascadei şi a ierburilor în priviri, aproape că nu observăm că se “mişcă” picnicul. Respectiv, organizatorii noştri s-au întrecut pe sine: mese pliante, scaune confortabile, un bufet cu fructe de mare, scoici, languste, grătar, fructe şi dulciuri.
Ne ruşinăm că mâncăm precum lupii, dar asta e, suntem turişti din aceia mai mult statici, din aceia pe c
