RETETA DE VEDETA Pe vremuri, in cenaclul Planetar SF cu care cochetam dupa orele de scoala, lui Catalin, El Capo adica, tin minte ca-i placea sa-mparta scriitorii in doua categorii: cei nascuti si cei facuti. Adica din aceia talentati, dar fara prea mare aplecare pentru buchia cartii altora, pe de-o parte si de cei cu muza mai lenesa si fara simt de raspundere, dar rontaitori de-nvatatura. Daca nu-ti prea iesea cu scrisuâ, te trimitea de urgenta-n biblioteca sa vezi cum mai scriu si altii. Puteai sa fii si doctor in litere, ca asta era la el panaceul universal. Dar, daca o bungheai din condei o data, te declara pe loc un tanar de viitor, chiar daca n-aveai in casa nici macar cartea aia groasa si cu multe personaje de-i zice carte de telefoane. Intotdeauna am considerat ca prea vede lumea numai in alb si negru. Nu mai tin minte daca i-am spus asta sau nu, ca nu prea indrazneam noi sa ne punem de-a curmezisul, dar cert este ca ideea asta mi s-a lipit de cap si multa vreme m-am pieptanat in raspar, doar-doar oi scapa de ea mai degraba. Dar, cand sa zic c-am scapat, imi sufla iarasi in ureche.
COPILARIA. Scormonind prin biografia maestrului Ion Hobana, vad c-a debutat in literatura de prin clasa a doua, cu povestirile "Sfantul Nechifor", "Porecla" si "La munte", in revista "Scolarii Tutoveni". "Deci, e nascut", zice din urma cineva. Apoi mai vad ca-i licentiat in litere cu o teza despre science-fiction si anume chiar prima de acest fel din Romania. Deci vezi, Cataline, tata, ca lumea nu-i chiar toata-n alb si negru...
"Ceea ce am reusit sa fac in viata pana acum se datoreaza anilor pe care i-am petrecut la Barlad", imi argumenteaza domnul Ion Hobana. "Pentru ca adolescenta este punctul de pornire pe traseul realizarilor, al implinirilor fiecaruia dintre noi. Daca nu as fi avut profesori de mare valoare, daca nu as fi petrecut citind zile si saptamani in sir
