Zilele trecute am auzit cu toţii despre o fată eminentă, care intrase la cinci universităţi din străinătate şi s-a sinucis după scenariul citit într-o carte. Cum se poate aşa ceva, ne întrebăm cu toţii? Ce anume s-a întâmplat în mintea sclipitoare a fetei, care fusese în stare să dărâme barierele intelectuale şi să genereze murmure de admiraţie în lumea înconjurătoare prin reuşitele ei? Cum se face că într-o minte atât de strălucită a putut pătrunde un model distructiv de dimensiunea celui ce a impulsionat-o că-
tre sentimentul că viaţa nu merită trăită? Cum începe un proces de alunecare mentală, cum putem evita să alunecăm în Iadul lăuntric, ce ar fi util, oare, să ştim despre noi înşine şi, poate, despre ceilalţi pentru ca deprimarea, nemulţumirea faţă de unele aspecte ale vieţii sau tulburarea interioară să nu ne ducă pe drumuri fără întoarcere.
Exceptând situaţia în care ne poate domina o maladie psihică de cauză genetică (deşi au şi acestea leac, pot fi şi ele ţinute în frâu cu un tratament corespunzător), fiecare fiinţă umană se întâlneşte în viaţă cu momente dificle, traumatizante, cu suferinţa, cu respingerea, cu ura cuiva, cu propria incapacitate de a ierta, cu greşelile inerente existenţei, ca şi cu izbânzile şi reuşitele. Nu ştiu detalii din viaţa acestei fete, care s-a aruncat în râu cu rucsacul plin de pietre; ceea ce vreau să subliniez este, însă, faptul că un om absolut sănătos din punct de vedere psihic poate deveni cu uşurinţă victima propriei sale minţi negative. Pe un fundal de pură gândire negativă, care ar putea să nu aibă nici o legătură cu vreo boală psihică, "un model din realitate", precum o simplă şi aparent nevinovată carte, se transformă în sursă de inspiraţie. Un model negativ are puterea de a acapara cu rapiditate mintea, în condiţiile în care aceeaşi minte este, deja, şubrezită printr-un simplu proces de gândire neg
