Recenta dispută de la Muzeul Ţăranului Român, stîrnită cu ocazia proiectării, în sala „Horia Bernea“, a unui film care prezenta povestea unei familii neconvenţionale formate din două lesbiene, pentru a marca „Luna istoriei LGBT“, poate să conducă, pentru un observator neimplicat în conflict, mai curînd la întrebări decît la răspunsuri. Pe de o parte, ea ridică întrebări legitime legate de rolul unui Muzeu ca MŢR: este acesta menit să reprezinte identitatea culturală românească, în respectul tradiţiilor şi menţinînd o continuitate cu stilul fondatorului Horia Bernea? Sau ar trebui să devină o platformă de manifestare culturală pentru toate trendurile ce apar în societatea românească şi care se bucură eventual de susţinere din partea actualului preşedinte al SUA, Barack Obama, şi a Ambasadei Statelor Unite? În primul caz, dificultatea pare să fie că identitatea culturală românească nu poate fi descrisă în spiritul unor tradiţii etnografice ancorate de obicei confesional de credinţa creştin-ortodoxă tradiţională, fără a ignora vocea unor minorităţi culturale şi religioase care au, de asemenea, o istorie a prezenţei lor pe teritoriul României. Nu este vorba doar despre minorităţile sexuale ce s-au manifestat vizibil în SUA după anii ’60 şi al căror program a fost „importat“ şi în ţările europene, ci şi despre cele etnice şi religioase care riscă să fie foarte puţin reprezentate de un muzeu cu un profil etno-tradiţionalist. În al doilea caz, riscurile sînt, dimpotrivă, o pierdere de identitate şi o aliniere mai degrabă servilă la curentele ideologice susţinute de „marea putere mondială“ a zilei, SUA. Personal, cred că homosexualii sînt persoane umane şi, ca atare, au dreptul de a li se asigura în orice societate condiţii pentru respectul de sine, fără a fi discriminaţi pentru orientarea lor sexuală. Nu cred însă, trebuie să recunosc, şi în legitimitatea antropologi