Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au “muncit” la pedale de 1 Mai (GALERIE FOTO)

Publicat in Adevarul, duminică 1 mai 2011 ·

Câteva sute de amatori ai sportului în aer liber s-au adunat din toată ţara pe vârful dealului Bucium, la Iaşi pentru a participa la un concurs pe biciclete.

Vezi cum sărbătoreau ieşenii 1 Mai muncitoresc acum 30 de ani (GALERIE FOTO)

De la 5 la 62 de ani, biciclişti din toată România şi-au demonstrat calităţile la primul concurs „My Race" organizat de asociaţia Hai pe Munte. Platoul de la Releu a devenit neîncăpător pentru cei 225 de participanţi la eveniment.

Una dintre cele mai inedite prezenţe a fost cea a lui Liviu Cristofor. Cu toate că are 57 de ani, ieşeanul a concurat "pedală la pedală" alături de participanţii mai tineri, iar pe mulţi dintre aceştia i-a şi devansat.

Bărbatul nu a fost un împătimit al mersului pe bicicletă până acum câţiva ani. "M-am apucat de mersul pe bicicletă acum 7-8 ani împreună cu nişte prieteni. Nu-s profesionist şi nici nu am pretenţia să fiu privit ca unul. Noi mergem de obicei împreună, suntem biciclişti de weekend, ca apoi să avem după ce ieşi la o bere", zâmbeşte ieşeanul.

A căzut de trei ori pe traseu

Cu toate că a ajuns la finish după aproape trei ore de pedalat în continuu, acesta zâmbeşte uitându-se la ceilalţi competitori, majoritatea tineri. "Pentru vârsta mea e cam greu să merg atât. Traseul a fost destul de greu, dar am reuşit. Am avut doar un singur incident, s-a rupt cablul de la schimbătorul de viteze", spune Liviu Cristofor.

El a fost unul dintre concurenţii mai norocoşi. Alţii, mai tineri, au avut şi incidente mai neplăcute. "Am făcut traseul scurt într-o oră şi jumătate, dar am şi căzut de trei ori. Au fost unele porţiuni cu noroi, unde mi-am pierdut echilibrul", spune Tudor Muraraşu (14 ani).

Concurenţii s-au întrecut pe două trasee, unul lung şi unul scurt. Pentru cel lung, de aproape 60 de kilome

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 6 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 2 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum o ora
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 2 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 3 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Medicul Tudor Ciuhodaru, dezvăluiri de ultimă oră despre Florin Piersic: ”Prognosticul este rezervat”

Cancan acum o ora
Florin Piersic (88 de ani) se află internat pe secția de Terapie Intensivă, după ce a fost operat de urgență. Medicul Tudor Ciuhodaru a oferit informații referitoare la starea de sănătate a marelui actor care a acuzat stări de rău la finalul unui sp

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

News.ro acum 2 ore
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează BBC. Poliţia a declarat că persoanele arestate făceau parte dintr-un grup inf

O ofensivă militară israeliană la Rafah ar reprezenta o "escaladare intolerabilă", avertizează secretarul general al ONU

Ziare.com acum o ora
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a avertizat marţi, 30 aprilie, că o ofensivă militară israeliană la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, ar însemna o "escaladare intolerabilă", relatează AFP. "Un asalt militar asupra Rafah ar constitui o escalada

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 5 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Vremea

București
acum

13°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
sâm.

12°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/22°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°
sâm.

9°/21°