Mi se pare absurd sa scriu la timpul trecut despre Marin Mincu, prietenul meu atât de generos care, prin vigoare si tenacitate, parea nemuritor. Cu un an si ceva in urma i-am lansat, la Universitatea din Iasi, sinteza sa de o importanta majora despre poezia româneasca a secolului trecut. A fost, ca de obicei, sclipitor, incitant, ironic, autoironic, direct cu un profesor din sala, care emitea pretentia de a vorbi macar cât invitatul nostru dupa ce ii rasfoise cartea vreo 5 minute ("Aveti opinii? Exprimati-le in scris, domnule!").
Marin Mincu era un prieten al catedrei de Literatura Româna, apreciind superlativ profesori precum Constantin Pricop, Antonio Patras, Doris Mironescu. Intâlnirile sale cu studentii nostri au fost mereu pline de viata si reciproc avantajoase. Omul avea un fermec pe are doar prostii i-l puteau nega, electriza imediat auditoriul, incitându-l, enervându-l daca era cazul, dar tinându-l oricum treaz.
Tot ceea ce urmeaza sa scriu va fi, asa cum este firesc in cazul unuin scriitor atât de important, la timpul prezent.
Tomul impunator a aparut, dupa cum scrie in caseta tehnica, in decembrie 2007, se intituleaza "O panorama critica a poeziei românesti din secolul al XX-lea (de la Alexandru Macedonski la Cristian Popescu)" si insumeaza aproape 1.200 de pagini. In orice caz, prin carti precum cele despre Ion Barbu, Blaga, Eminescu, despre avangarda ori despre textualismul optzecist, o atare isprava era cumva de banuit.
Cum prezenta panorama este totodata si o antologie exigenta a poeziei noastre din veacul trecut, se vor gasi, desigur, destui binevoitori care o vor plasa in trena antologiei in 3 volume "Poezia româna actuala". Nimic mai eronat: e vorba de o cu totul alta constructie, care implica numeroase revizuiri, adaugiri, rescrieri. Marin Mincu ar fi putut foarte bine sa publice doar materialul critic si ar fi i
