Nu este deloc surprinzator ca adoptarea Legii 298/2008 nu a starnit in Romania nimic mai mult decat o bombaneala generalizata. In urma cu doua luni, Parlamentul a aprobat legea care ii obliga pe operatorii de telefonie si internet sa stocheze timp de sase luni, date privind apelurile telefonice, mesajele si activitatea pe internet a utilizatorilor.

Autoritatile primesc astfel acces la o multime de date personale: numerele de telefon pe care le apelam, adresele de e-mail catre care trimitem mesaje sau site-urile de Internet pe care le vizitam.

Ascultarea telefoanelor este o obsesie nationala pentru un popor obisnuit inca din perioada comunista cu un regim de atenta supraveghere. Tocmai de aceea, Legea 298/2008 este perceputa intr-un registru fatalist, ca o expresie a atotputerniciei statului.

O lege cu arome ilegale...

Interdictia de a inregistra sau intercepta continutul convorbirilor si cel al mesajelor transmise este insa limpede precizat in lege. Mai mult, accesul la datele stocate poate fi obtinut doar ca urmare a unei autorizatii judecatoresti. Cu toate acestea, continutul legii poate fi considerat o violare a articolului 8 din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului, care protejeaza dreptul la viata privata al oricarei persoane.

Comisia pentru Drepturile Omului din Camera Deputatilor a avizat negativ legea, insa aceasta Comisie are doar un rol consultativ, legea fiind aprobata in Parlament fara dezbateri consistente, ca fiind o directiva europeana.

De altfel, legea privind retinerea datelor este prezenta sub diferite forme in toate tarile Uniunii Europene. In Marea Britanie, operatorii sunt obligati sa stocheze datele convorbirilor telefonice pe o perioada de un an. Situatia din Germania este similara cu cea din Romania doar in privinta duratei de pastrare a datelor (sase luni), protestele