Ziarul „Adevărul“ solicită public eliminarea sistemului de privilegii pentru revoluţionarii din categoria „luptătorilor remarcaţi“ în Revoluţia din decembrie 1989.
După 22 de ani în care bugetul de stat a fost căpuşat fără întrerupere de mafioţi deghizaţi în revoluţionari, asistăm, în sfârşit, la primele arestări. George Costin, fost secretar de stat al revoluţionarilor, membru PDL şi lider al Asociaţiei „Metrou", a fost reţinut pentru 29 de zile împreună cu Mihai Bolocan şi Serafim Cotenescu, doi dintre locotenenţii săi. Cei trei sunt acuzaţi de spălare de bani în formă continuată şi constituirea unui grup infracţional organizat. Procurorii DNA au făcut publice câteva convorbiri telefonice din dosar, care dovedesc, mai clar ca niciodată, că aşa-numita categorie a revoluţionarilor este, în mare parte, o masă de profitori controlată la vârf de indivizi fără scrupule care acţionează după regulile nescrise ale lumii interlope.
Potrivit procurorilor, într-o discuţie telefonică din 10 ianuarie 2012, Costin i-a cerut lui Cotenescu să obţină informaţii despre procurorii care erau pe urmele lor. „Da, domnu' ministru... Şi... vă spun eu... Îl aranjez... Dacă nu... dacă vreţi să vă aduc o mână, o mână vă aduc, dacă vreţi", a spus Serafim Cotenescu, preşedintele unei asociaţii de revoluţionari din Câmpulung Muscel. Costin a replicat: „Spune sau nu spune, nu are importanţă că după aia eu ajung în instanţă, dar eu vreau să-i omor pe ăştia, înţelegi? Eu până nu-l omor pe procurorul ăsta, nu mă las!".„Adevărul" a scris despre neregulile comise de George Costin încă din vara anului 2011.
Am prezentat facsimile ale contractelor prin care revoluţionarii erau obligaţi să plătească dijmă şi ale chitanţelor prin care Asociaţia „Metrou" încasa banii, am publicat mărturii ale mai multor revoluţionari despre afacerile construite pe baza legii recunoştinţei şi de