Mesajul a fost trimis. Multumesc!

18 ani fără Corneliu Coposu

Publicat in Adevarul, duminică 10 noiembrie 2013 ·

Moartea lui Corneliu Coposu a generat un val imens de simpatie pentru Convenţia Democrată Română şi a contribuit decisiv la câştigarea alegerilor în faţa neocomuniştilor care stăpâneau cu mână de fier România. Acesta este un fapt. În schimb, absenţa Seniorului, din încurcata lume politică românească, a lăsat practic fără busolă Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat care a sfârşit în anonimat după o guvernare care a lăsat România pradă aceloraşi FSN-şti versaţi în ale comploturilor securistice şi în infiltrări distructive. Cu linia a doua comunistă aflată la conducerea a tot ce mişca în ţară, Convenţia Democratică din România a fost practic decimată atât din exterior, cât şi din interior, acolo unde politicieni abili au reuşit să destructureze grupurile democratice formate din tineri entuziaşti şi intelectuali dornici să aducă România pe un drum al normalităţii şi mai ales, al demnităţii. Ce a lipsit coaliţiei pentru a reuşi să se impună pe scena societăţii româneşti postdecembrieste în cei patru ani de guvernare? Pe lângă lipsa de experienţă în ale guvernării şi cele enumerate mai sus, cu siguranţă i-a lipsit personalitatea lui Corneliu Coposu. Dispariţia lui a lăsat un gol imens în ceea ce astăzi am putea numi lidershipul mişcării democratice din România. Cei ce i-au urmat la conducere nu au ştiut, nu au putut şi o parte din ei nu au vrut să-şi asume anevoiosul şi durerosul drum al sacrificiului personal în favoarea României şi al românilor. Dacă Seniorul, după anii grei de temniţă comunistă, a avut răbdarea şi virtutea de a îndura înjurăturile miilor de români manipulaţi de neocomuniştii iliesceni şi jignirile publice şi mizere ale aparatului mass-media controlat de aceştia, politicienii second-hand, care au avut onoarea de a-i urma la conducerea PNTCD-ului, au avut mare grijă la imagine. Imaginea şi interesele personale au primat în faţa intereselor societăţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Dinamo s-a despărţit de şase jucători

News.ro acum o ora
FC Dinamo a anunţat, joi, că s-a despărţit de jucătorii Goncalo Gregorio, Daniel Iglesias, Domagoj Pavicic, Ricardo Grigore, Neluţ Roşu şi Edgar Ie. “Dinamo este emoţie, Dinamo înseamnă bucurie, Dinamo reprezintă, pentru fiecare dintre noi, o călăto

Încep înscrierile pentru grădiniţele de vară în București. Când și cum îți poți înscrie copilul

Ziare.com acum 28 minute
Înscrierile pentru grădiniţele de vară din Sectorul 6 încep pe 3 iunie și se vor face online, pe site-ul Primăriei, până pe 6 iunie. Rezultatele vor fi afişate pe 11 iunie. Reprezentanţii Primăriei Sectorului 6 au scris, joi, 30 mai, pe Facebook, că

Voleibalistul Nicolae Bărbuţă a murit la vârsta de 87 de ani. A fost campion european cu naționala României în 1963

Adevarul acum 2 ore
Nicolae Bărbuţă, campion european în 1963 cu naţionala României, a murit la vârsta de 87 de ani, a anunţat, joi, Federaţia Română de Volei pe pagina sa de Facebook.

Scandal în Poliție: Diana Șoșoacă s-a filmat pe o motocicletă a forțelor de ordine purtând și casca unui agent VIDEO FOTO

Ziare.com acum 5 ore
După ce Diana Şoşoacă a postat pe reţelele de socializare un clip în care se urcă pe o motocicletă a Poliţiei, purtând o cască de poliţist, Poliţia Română a demarat verificări. De asemenea, senatoarea s-a fotografiat şi cu un agent de poliţie, îmbră

Irina Begu, calificare în turul trei la Roland Garros - A eliminat ocupanta locului 29 WTA

HotNews acum 36 minute
​Irina Begu s-a calificat în turul trei la Roland Garros, după ce a învins-o în două seturi pe Linda Noskova, scor 6-4, 6-2. Irina BeguFoto: Kirsty Wigglesworth / AP / Profimedia >> Una dintre cele mai în formă jucătoare din circuitul WTA, eliminată

David Popovici a câștigat finala de 100 metri liber de la Barcelona

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înotătorul român David Popovici a câştigat finala probei de 100 m liber, în această seară, la reuniunea Mare Nostrum de la Barcelona, cu timpul de 48,49 secunde, un timp chiar mai bun decât cel scos în semifinala care a avut loc tot astăzi, transmit

Carambol cu două camioane și un autoturism în Mureș. Pompierii au intervenit de urgență pentru salvarea celor 8 răniți FOTO

Ziare.com acum o ora
Intervenție de urgență a pompierilor, într-o localitate din județul Mureș, după ce două camioane şi o maşină au fost implicate, joi seară, 30 mai, într-un grav accident rutier. "Pompierii militari din cadrul Departamentului Târgu Mureş au fost solic

Germania anunţă un nou ajutor militar pentru Ucraina: Kievul primește armament în valoare de 500 de milioane de euro

G4Media acum o ora
Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a anunţat joi că ţara sa va acorda Ucrainei un nou pachet de armament, în valoare de 500 de milioane de euro, transmite dpa, citată de Agerpres. Pistorius a făcut anunţul la Odesa, unde s-a întâlnit cu

Vaticanul se opune folosirii de către Ucraina a armelor primite de la aliați pe teritoriul Rusiei. ”Poate declanșa o escaladare”

Ziare.com acum 3 ore
Folosirea de către Ucraina, pe teritoriul Rusiei, a armelor livrate de aliații NATO ar declanşa o "escaladare incontrolabilă" a conflictului, a atenţionat joi, 30 mai, secretarul de stat al Papei Francisc, cardinalul Pietro Parolin, transmite ANSA.

Stoltenberg: Ucraina încă poate câștiga războiul dacă primește un sprijin solid

Wall-Street.ro acum 2 ore
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat că provocările cu care Ucraina se confruntă în războiul cu Rusia "sunt majore şi în creştere" şi a estimat că armata ucraineană se va putea impune în acest conflict "doar cu un sprijin solid

Vremea

București
acum

19°
joi

14°/25°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°
Iasi
acum

17°
joi

12°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/30°
dum.

19°/29°
Constanta
acum

16°
joi

14°/19°
vin.

16°/23°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

13°/25°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

15°/26°