Căsuța de mesagerie a viceprimarului din Ploiești, Raul Petrescu, s-a umplut în doar câteva ore, după ce un ziar din oraș a publicat numărul personal al acestuia și l-a acuzat că a cerut 125 de invitații gratuite la meciul Petrolul - Steaua.
La scurt timp după ce numărul personal al viceprimarului a fost făcut public acesta susține că a primit amenințări telefonice cu moartea și mesaje în care este atenționat că nu o să fie prea bine, în cazul în care a solicitat într-adevăr, 125 de invitații gratuite.
Subiectul a fost motiv de scandal și în ședința ordinară de Consiliu Local, de vineri.
Scandal în Consiliul Local Ploiești pe tema invitațiilor gratuite de la meciul Petrolul - Steaua
Pentru a demonstra că a fost amenințat, viceprimarul a făcut publice câteva dintre mesajele primite pe telefonul mobil.
Click pe imagini pentru o fotogalerie cu sms-urile
„Sunt niște minciuni ordinare, am fost calomniat, iar după expunerea publică a numărului meu de telefonul am primit amenințări verbale cu moartea și multe mesaje", a spus Raul Petrescu.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!