Românii au stat la coadă pentru o amintire de la Sergiu Nicolaescu, autorul unor filme celebre Sâmbătă, la Salonul de carte Bookfest, în Pavilionul 15 al Romexpo, la standul Editurii
Românii au stat la coadă pentru o amintire de la Sergiu Nicolaescu, autorul unor filme celebre
Sâmbătă, la Salonul de carte Bookfest, în Pavilionul 15 al Romexpo, la standul Editurii Adevărul, Sergiu Nicolaescu a scris şi a stat de vorbă cu publicul încontinuu.
"Să-l vezi pe Sergiu Nicolaescu în realitate, după ce l-ai văzut în atâtea filme, e ceva, nu?", s-a adresat un bărbat băieţelului pe care-l ţinea de mână, în timp ce se uita ca hipnotizat la mulţimea de oameni strânsă în jurul marelui regizor şi actor.
Timp de două ore, între 12.00 şi 14.00, el a dat autografe admiratorilor săi, printre care s-au aflat surprinzător de mulţi tineri. "Cea mai mare bucurie pe care am trăit-o astăzi a fost să văd atâţia tineri venind la întâlnirea cu mine", a exclamat la finalul sesiunii regizorul.
Semnături direct pe DVD
Oamenii s-au călcat în picioare, fără nicio exagerare de stil, să cumpere cotidianul "Adevărul" şi DVD-uri cu filmele "Cu mâinile curate", "Nea Mărin Miliardar" şi "Ultimul cartuş". Încântaţi de achiziţie, se aşezau apoi la coadă să obţină un autograf.
Deşi Editura Adevărul a pus la dispoziţie ilustrate speciale pentru dedicaţiile regizorului, cei mai mulţi admiratori nu s-au mulţumit doar cu atât şi au cerut semnătura maestrului direct pe DVD.
Astăzi, ziarul "Adevărul" reeditează un mare succes cinematografic, "Nea Mărin Miliardar", film distribuit într-un tiraj de 40.000 de exemplare, iar vineri, 13 iunie, cititorii vor putea cumpăra împreună cu ziarul un alt succes de casă marca Sergiu Nicolaescu, "Un comisar acuză".
A fost o bucurie pentru mine să văd atâţia tineri!
Sergiu Nicolaescu,
regizor