Cine trebuie protejat, cine poate fi sacrificat? Este alegerea aflata la ordinea zilei de cand am aterizat pe burta din speranta ca suntem foarte aproape de iesirea din criza.

Varianta initiala a guvernului parea sa-i sacrifice pe pensionari si bugetari pentru a salva mediul de afaceri. Solutia la care s-a ajuns, nu ii scuteste, de fapt, nici pe pensionari, dar lezeaza grav mediul de afaceri si angajatii din mediul privat care au decontat criza si pana acum. Planul Pambuccian oferea o solutie alternativa care, prin micsorarea cotei unice, lasa cat mai multi bani disponibli in consum, stanga in schimb vrea impozitare progresiva, sa planga bogatii.

Intr-adevar am ajuns la faza in care e nevoie de o alegere strategica prea mult timp amanata. Dincolo de sentimentalisme, ar trebui sa ne intrebam ce e in interesul Romaniei si, ne place sau nu, protejarea cu orice chip a celor cu venituri mici este paguboasa atat practic, cat si la nivel de mentalitate.

Singura modalitate prin care Romania poate fi urnita din groapa in care se afla este stimularea economiei. Iar asta nu se poate face decat daca populatia consuma produsele si serviciile pe care le ofera mediul privat. Cu cat oamenii raman cu mai multi bani, cu atat ei consuma mai mult si imping mai departe economia. Sa nu uitam ca, de fapt, cresterea economica record din timpul guvernarii Tariceanu pe asta s-a bazat, dar balanta fiind cu totul debalansata s-a ajuns la o supraincalzire. Daca tai masiv din veniturile celor care castiga bine si pot sustine consumul, daca ii saracesti pe toti ingropi economia si nici macar nu ii protejezi pe cei cu venituri mici.

O reala protectie este aceea care le da si saracilor sansa sa o duca mai bine, daca muncesc si se straduiesc. Iar aceasta sansa nu poate fi data decat de o economie care creste. Sigur, logica se aplica direct saracilor act