După criză va veni o nouă tranziţie. Un timp de trecere de la un ciclu economic la altul. Ar putea fi 2012 baza de plecare către un nou ciclu? Nu cred. Probabil că, mai degrabă, va fi 2013.
Criza nu va fi însă stăvilită fără o reacţie în lanţ: înviorarea economiei; mai puţină inflaţie; mai multă productivitate; salarii legate de rezultatele muncii; stoparea pierderilor în companiile de stat. Iată mizele.
După ce, înainte de criză, timp de mulţi ani, am epuizat o bună parte din resurse într-o încercare disperată de a trăi mai presus de puterile noastre, ne-am trezit în 2009 că preţul consumului fără reforme devenise extrem de greu de plătit. Trăseserăm cât am putut de mult de contul extern. Deficitele extrem de mari, între 11 şi 13 la sută din anii 2007 şi 2008, deşi un nivel cât de cât acceptabil nu poate să depăşească 6 la sută, au făcut ca sporul consumului să devanseze oferta internă de bunuri şi de servicii. De aici, cu deosebire, a venit cerinţa austerităţii. Începutul l-a făcut ajustarea drastică a contului extern.
Recent, Banca Naţională a dat publicităţii comunicatul privind contul curent al balanţei de plăţi externe în 2011. Creşterea faţă de 2010, când deficitul scăzuse până la 4,1 la sută din PIB, a fost minimă: 3 la sută. Precizez: 3 la sută şi nu 3 puncte procentuale. Nivel optim, deci.
Unde s-a rupt însă echilibrul? Acolo unde ne doare mai tare: la capitolul investiţii străine. Deficitul din 2011, situat la un nivel mai mult decât rezonabil, e acoperit numai până la 22 la sută de investiţiile străine directe. Restrângerea acestor investiţii e dramatică: de la 9,5 miliarde de euro în 2008 la 2,2 miliarde în 2010 şi la numai 1,9 miliarde în 2011. Ce reprezintă aceste sume? An de an, se adună participările la capital, profitul reinvestit şi creditele nete cu semnul plus, după care se scad dezinvestirea, pierderile din bilanţ, divid
