Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deţinut condamnat pentru evadare

Publicat in Vocea Brailei, marți 2 iunie 2009 ·

* Costel Gheorghe a primit un an de închisoare pentru că a fugit de la un punct de lucru, în septembrie anul trecut * deţinutul a făcut asta pentru că nu-l mai vizitaseră rudele la puşcărie

Originar din comuna Chiscani, recidivistul Costel Gheorghe, în vârstă de 31 de ani, aflat după gratii din anul 2003, a fost condamnat, zilele acestea, la un an de închisoare, pentru evadare (art. 269 Cod Penal). Pedeapsa aplicată prin hotărâre judecătorească se adaugă pedepsei principale, pe care deţinutul o ispăşeşte deja, precizează surse din cadrul instanţei de judecată.

În ziua de 10 septembrie 2008, spun reprezentanţii acuzării, în jurul orei 7.00, deţinuţii care-şi ispăşeau pedeapsa în regim "semideschis" - grupaţi în Detaşamentul nr. 2 "Marex" -, 23 la număr, au fost duşi în incinta SC "Celhart Donaris" SA, unde urmau să defrişeze vegetaţia uscată. Printre ei se afla inculpatul Costel Gheorghe. În acel moment, condamnaţii erau însoţiţi de agenţii Ionel Barbu şi Dumitru Bogdan, din cadrul Penitenciarului Brăila. Ei au început treaba în jurul orei 8.00. Costel Gheorghe făcea parte din grupul care ridica şi căra buruienile defrişate pe un platou amplasat lângă gardul societăţii. După ce a cărat vreo zece braţe de buruieni, profitând de faptul că agenţii aveau vizibilitate redusă - oamenii legii precizează că afară era ceaţă, vegetaţia era deasă, clădirile dezafectate din zonă, înalte -, Gheorghe a sărit gardul societăţii şi a început să alerge prin lanul de porumb, către comuna natală. Unul dintre agenţi, vigilent, a observat lipsa unui deţinut şi a făcut repede apelul. Aşa s-a descoperit că bărbatul originar din Chiscani a evadat. Căţărat pe o clădire, spun anchetatorii, unul dintre deţinuţi l-a observat pe Costel Gheorghe alergând prin lanul de porumb, astfel că agenţilor le-a fost uşor să-l localizeze. A fost alertată conducerea Penitenciarului Brăila care,

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O judecătoare din România este șefa completului care decide mandatele de arestare pentru Benjamin Netanyahu și liderii Hamas

Ziare.com acum 43 minute
Pentru presupuse crime de război și crime împotriva umanității, procuratura Curții Penale Internaționale de la Haga a cerut mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu și pentru trei lideri Hamas. Camera care va decide totul va

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 29 minute
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 58 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

Când vor avea loc funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi, mort în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 4 ore
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, mort duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi, 21 mai, la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni, 20 mai, agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. "Ceremonia funera

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum o ora
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 51 minute
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Putin a mai pus un economist la conducerea Ministerului Apărării. Încrederea președintelui rus în generali scade

Ziare.com acum 2 ore
Încă un general demis de Putin. Preşedintele rus l-a înlocuit pe ministrul adjunct al apărării Iuri Sadovenko cu Oleg Saveliev, ex-ministru adjunct al economiei, care până acum a lucrat ca auditor la Curtea de Conturi a Rusiei, conform unui decret p

Jandarmeria Capitalei dezminte că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda

News.ro acum o ora
Jandarmeria Capitalei a dezminţit informaţiile conform cărora că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, din manşa tur a barajului de menţinere/promovare

Accident cu șapte autovehicule pe DN1, în apropiere de Ploiești FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Un accident în care au fost implicate mai multe autovehicule a avut loc luni după-amiază, 20 mai, pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, traficul fiind blocat şi deviat pe sensul către Bucureşti. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) P

Vremea

București
acum

18°
lun.

12°/23°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

21°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

20°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°