Mesajul a fost trimis. Multumesc!

8.25 – cea mai stresantă oră pentru mămicile moderne

Publicat in Adevarul, marți 19 ianuarie 2010 ·

Să te asiguri că piciul tău s-a trezit, că a mâncat ce i-ai pregătit la micul-dejun, că şi-a îmbrăcat uniforma de şcoală şi că are în ghiozdan tot ce-i trebuie pentru ziua respectivă sunt numai câteva din sarcinile zilnice ce le aduc la epuizare pe mămicile din ziua de azi.

Astfel, pentru femeile familiare cu aceste griji cotidiene nu este o surpriză că ora 8.25 este cel mai stresant moment al zilei, potrivit unui sondaj comandat de firma de anvelope Uniroyal, pe un eşantion de 2.000 de mămici.

Cercetătorii care s-au ocupat de acest sondaj au descoperit că la 8.25, cele mai multe mămici se află în trafic şi, din cauza neputinţei de a avansa şi de a-şi duce copiii la timp, la şcoală, ele se simt vlăguite şi fără speranţă chiar înainte de a începe ziua de lucru. Mai mult, acelaşi sondaj arată că stresul se prelungeşte în cazul a circa 40% din mămici întrucât nici drumul până la serviciu nu le ajută să se relaxeze.

Meseria de mamă poate ucide

„Şofatul cere o atenţie deosebită, iar dacă se întâmplă să şi plouă sau să ningă, situaţia poate deveni chiar periculoasă", crede Tracey Hyem, reprezentant al Uniroyal, citat de „The Daily Mail". Ea arată că, în medie, una din cinci mămici îşi duce copiii la şcoală cu maşina atunci când plouă, spre deosebire de zilele în care timpul este frumos, iar drumul este străbătut la pas.

42% din mămici au mărturisit că au ţipat la copiii lor în timp ce conduceau, chiar dacă aceştia stăteau sau nu cuminţi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 7 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 5 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 8 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 9 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 5 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°