Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stagiunea la Teatru se deschide în 16 septembrie

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 10 septembrie 2011 ·

Prima premieră a toamnei va fi „Metoda”, de Jordi Galceran, regia Cristian Dumitru

Reprezentanţii Teatrului „Sică Alexandrescu” au ales să deschidă stagiunea vineri, 16 septembrie, de la ora 19.00, cu spectacolul „Forma lucrurilor”, de Neil LaBute, în regia lui Gelu Colceag. Ca şi în alţi ani, aceştia promit un an teatral plin de surprize, cu spectacole valoroase, genuri dramatice diferite, autori contemporani, dar şi clasici. Astfel, prima premieră a toamnei va fi „Metoda”, de Jordi Galceran, regia Cristian Dumitru. Un text contemporan, scris de un renumit autor catalan, despre o problematică acută a zilei de azi: o companie suedeză, recunoscută pe plan internaţional, vrea să angajeze o persoană care să se alăture echipei sale, într-o poziţie cu mare responsabilitate. Patru persoane au fost selectate pentru interviul final. Însă, imediat se insinuează ideea că metoda de intervievare este una neobişnuită. Candidaţii, puşi faţă în faţă, trebuie să treacă o serie de teste, fiind eliminaţi treptat în funcţie de rezultat. Cel care va rezista până la ultimul test va primi slujba. Rămâne să vedeţi care va fi finalul.

Pe 11 noiembrie, Festivalul de Dramaturgie Contemporană

Respectând tradiţia, şi în acest an, teatrul braşovean va organiza, în 11 noiembrie, la Festivalul de Dramaturgie Contemporană, un eveniment aşteptat de braşoveni. La rândul său, Teatrul „Sică Alexandrescu” va participa, în această toamnă, la două festivaluri importante: Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea, precum şi la Festivalul Naţional de Teatru - cel mai important eveniment teatral al fiecărui an. La ambele evenimente actorii braşoveni vor prezenta spectacolul ce poartă semnătura regizorului Alexandru Dabija: „Despre iubire la om”, după A. P. Cehov. Prima premieră a toamnei va fi „Metoda”, de Jordi Galceran, regia Cristian Dumitru

Reprezentanţii Teatr

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum o ora
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 25 minute
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 37 minute
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 16 minute
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Blinken afirmă că o operaţiune majoră a IDF în Rafah ar provoca pagube "dincolo de ceea ce este acceptabil"

News.ro acum o ora
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a reînnoit avertismentele împotriva unui asalt israelian major asupra oraşului Rafah din Gaza, afirmând că Israelul nu a prezentat un plan de protecţie a civililor. "În absenţa unui astfel de plan, nu pu

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnificaţia momentului

Mediafax acum o ora
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum 44 minute
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Verstappen obţine pole position-ul în cursa de sprint de la Miami

Mediafax acum 2 ore
Triplul campion mondial Verstappen, care a venit de pe locul patru pe grilă pentru a câştiga prima cursă de sprint a anului la Marele Premiu al Chinei, va pleca din faţă sâmbătă, după ce a înregistrat cel mai bun timp de un minut, 28,194 secunde pe

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 2 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Vremea

București
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°