O cauză penală, în care se efectuează cercetări cu privire la descoperirea cadavrului unui călugăr decapitat, a fost înregistrată luni pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
Potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, totodată, a fost începută urmărirea penală in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor şi profanare de morminte asupra victimei.
Din primele cercetări a rezultat că, la data de 19.11.2011, în jurul orei 08.30, în comuna Ghindăreşti, judeţul Constanţa, a fost găsit cadavrul victimei Alexe Aritom (în vârstă de 40 de ani) ambalat într-un sac legat cu sârmă.
Necropsia cadavrului a stabilit că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale, urmarea unui traumatism cranio cerebral si facial acut deschis, cu fracturi cominutive de neuro si viscero-craniu. Primele date au relevat că victima era călugăr la o mănăstire ortodoxă de rit vechi de pe raza judeţului Tulcea şi ocazional, pentru perioade relativ scurte de timp, revenea la locuinţa sa din comuna Ghindăreşti sau pleca la muncă în străinătate.
Victima revenise la domiciliu de circa trei luni si îşi câştiga existenta prestând diferite munci ocazionale, cu caracter zilier, pe raza comunei. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.
O cauză penală, în care se efectuează cercetări cu privire la descoperirea cadavrului unui călugăr decapitat, a fost înregistrată luni pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
Potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, totodată, a fost începută urmărirea penală in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor şi profanare de morminte asupra victimei.
Din primele cercetări a rezultat că, la data de 19.11.2011, în jurul orei 08.