Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aniversare

Publicat in Dilema Veche, marți 1 iunie 2004 ·

Toţi o ştiu: spectacolul luptei e mult mai impresionant decît lupta însăşi. Generalul Omar Bradley a spus simplu că debarcarea a fost "un coşmar". Sperînd în victorie, el văzuse apele oceanului înroşite de sîngele tinerilor soldaţi, avea încă în urechi zgomotul infernal al bătăliei. Plutirea vaselor cu care au venit foştii combatanţi în Franţa de pe ţărmul britanic era solemnă şi tristă, nimic dintr-un coşmar. Veteranii, miraţi că au supravieţuit acelei zile de 6 iunie 1944, uimiţi că acum, după 60 de ani, sînt încă în viaţă, îşi povestesc în cuvinte puţine experienţele şi din ele se adună alt film decît cel despre soldatul Ryan. Fiecare dintre ei ştia doar partea lui din acel uriaş efort - tehnic şi uman - din care s-a alcătuit Ziua cea mai lungă. Debarcarea în Normandia "a constituit o dată în Istorie" (chiar aşa, cu majusculă), scria a doua zi, pe 7 iunie 1944, în Pravda, generalul sovietic Galaktionov. Pentru prima oară participă la solemnităţile dedicate debarcării cancelarul Germaniei, semn că Franţa şi-a încheiat socotelile cu duşmanul tradiţional. Şi, paradoxal, prezenţa lui Gerhard Schroeder, urmaşul foştilor cotropitori, pune mai puţine probleme decît prezenţa lui Bush, urmaşul celor datorită cărora a fost posibilă eliberarea Franţei şi a Europei Occidentale. Dezacordul între Germania şi Franţa, pe de o parte, şi Statele Unite şi Marea Britanie, de cealaltă, marchează subtextul divergent a ceea ce ar fi trebuit să fie evocarea coeziunii. Preşedintele Bush echivalează intervenţia în Irak cu eliberarea Europei. Nu doar preşedintele Franţei, Jacques Chirac, refuză comparaţia, mulţi cetăţeni ai Franţei văd în coaliţia care a cucerit Bagdadul agenţii unei agresiuni motivate doar de obscure interese economice. În emisiunile dedicate zilei de 6 iunie, la TV5 Europe principalul subiect a fost Rezistenţa, cum au suferit francezii, cum s-au opus şi cum au ris

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 16 minute
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

Lotul preliminar al României pentru Euro 2024. Pe lista lui Iordănescu se află doi debutanţi

News.ro acum 8 minute
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat, vineri, lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lista reprezintă şi lotul preliminar pentru Euro 2024. Printre jucă

A venit confirmare oficială! Loredana Toma și Mihaela Cambei merg la Paris

Gazeta Sporturilor acum 41 minute
Halterofilele Loredana Toma (28 de ani) şi Mihaela Cambei (21 de ani) vor fi prezente la Jocurile Olimpice de la Paris, bilete obținute în urma locului ocupat în clasamentul mondial la categoriile 71 kg, respectiv 49 kg. Delegația României a ajuns l

Fetiţă de 10 ani, în comă, după ce mama ei a folosit o soluţie pentru deparazitarea oilor pentru a scăpa de purici

HotNews acum 9 minute
O fetiţă de 10 ani din judeţul Caraş-Severin a ajuns la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama ei a folosit în locuinţă o substanţă toxică, de uz veterinar, pentru a scăpa de purici. SpitalFoto: Upixa2 | Dreamstime.com Potrivi

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 5 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

Marcel Boloş: Am finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel / Reorganizăm Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia generală executări silite

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că a finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel. Ministrul mai spune că se reorganizează activitatea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru a ave

PSD și-a stabilit ținta cu FONDURILE europene: contracte de peste 20 de miliarde de euro, până la finalul acestui an

Gandul acum 2 ore
Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță pe pagina sa de Facebook că deja au fost încheiate în țara noastră contracte de peste 6 miliarde de euro pentru proiectele depuse pentru programele din Politica de Coeziune 2021-20

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 5 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Vremea

București
acum

26°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°