Aurel Neicu La Colegiul National Stefan cel Mare din Harlau se deruleaza o manifestare ce vizeaza principiile ce au stat la baza constituirii Uniunii Europene (UE).
"Constructia Europei Unite este fundamentata pe valori precum: democratia, drepturile si libertatile cetatenesti, egalitatea, justitia sociala, domnia legii, rezolvarea amiabila a conflictelor, credinta în progres, umanism, pluralism sau protectia minoritatilor. În acest context, un grup de elevi voluntari de la Colegiul National Stefan cel Mare, sub îndrumarea cadrelor didactice coordonatoare respectiv: Tatiana Vatavu, Dana Lupu si Teodorescu Gabriela Nedelcu sustin, pana pe 15 noiembrie 2012, activitatea intitulata «Cetatenie europeana intre drepturi, obligatii si oportunitati». Activitatea consta în sesiuni de informare a elevilor de gimnaziu de la Scoala Generala Petru Rares si Cezar Petrescu din localitatea Hodora cu privire la politica europeana asupra drepturilor si obligatiilor cetatenilor sai", a precizat Aurel Neicu, directorul colegiului. In acelasi timp, acesta arata ca, pentru prima data in unitatea pe care o coordoneaza, va lansa primul numar din "Anuarul Colegiului", lucrare care va scoate in prim-plan performantele elevilor si ale profesorilor.
Aurel Neicu La Colegiul National Stefan cel Mare din Harlau se deruleaza o manifestare ce vizeaza principiile ce au stat la baza constituirii Uniunii Europene (UE).
"Constructia Europei Unite este fundamentata pe valori precum: democratia, drepturile si libertatile cetatenesti, egalitatea, justitia sociala, domnia legii, rezolvarea amiabila a conflictelor, credinta în progres, umanism, pluralism sau protectia minoritatilor. În acest context, un grup de elevi voluntari de la Colegiul National Stefan cel Mare, sub îndrumarea cadrelor didactice coordonatoare respectiv: Tatiana Vatavu, Dana Lupu si Teodorescu Gabriela Ne