In meciul cu FC National (1-1), Politehnica a jucat foarte bine prima repriza, dar n-a stiut sa speculeze apararea ezitanta a oaspetilor Politehnica a pasit ezitant in mini-retur, nereusind sa se impuna vineri in fata echipei ce a luminat toata iarna subsolul clasamentului. Dupa cum am amintit si in cronica partidei, conditiile meteo (terenul inghetat, temperatura de minus 10 grade) si nesansa gazdelor (doua bare, intr-un meci dominat da capo al fine) au fost elementele determinante ale remizei cu Nationalul.

Din punct de vedere tactic, echipele au jucat in oglinda, ambele mizind pe "4-4-2". In ofensiva, in conditiile in care Panc inchidea bine culoarele centrale, Poli a mizat mai ales pe desfacerea jocului pe flancuri (in special pe dreapta, unde Miclea a avut destule actiuni bune) urmate de angajari ale virfurilor, care aveau in fata un tandem rigid, Papura - Sandulovic, reteta functionind doar la capitolul ocazii de gol. Nereusind sa opreasca constructia gazdelor, bucurestenii au apelat des la faulturi in partile laterale, loviturile libere primite de Poli din acele zone fiind intr-un numar consistent. De altfel, deschiderea scorului a aparut in urma unei astfel de faze, la care stoperii ieseni urcau in careul advers. Din nefericire pentru moldoveni, bucuria a durat doar sapte minute, oaspetii (care au avut o constructie aproape nula, Lincar fiind o umbra a jucatorului ce a evoluat la Steaua, iar Herea si Ilin - stersi pe flancuri) speculind o data singura reteta de atac pe care au mizat, suturile de la distanta. In actul doi, pe fondul diminuarii resurselor fizice (exploatate la maximum in primul act), a pierderii rabdarii dar si datorita faptului ca adversarii au pus si mai mult accent pe jocul distructiv, Poli a preferat sa arunce mingile rapid pe virfuri, scenariu convenabil pentru o defensiva care facea bine jocul aerian. Logic, metoda nu a adus rezultat