Juan RULFO
Pedro Páramo
Traducere din limba spaniola
de Ileana Scipione,
Editura RAO, Colectia „Opere XX“,
Bucuresti, 2006, 192 p.
„Pedro Páramo este unul dintre
cele mai bune romane ale literaturilor
de limba spaniola si chiar ale literaturii universale.“
Jorge Luis Borges
Prima oara cind m-am „lovit“ de Juan Rulfo a fost in carticica aceea minunata a lui Villa-Matas, Bartleby&o, unde figura la loc de frunte in galeria maestrilor care au spus, la un moment dat, NU... I-am retinut cazul si datorita, poate, unuia dintre cele mai amuzante pretexte oferite vreodata de un scriitor pentru refuzul de a mai publica ceva: murise unchiul Celerino, cel care-i spunea povesti atit de frumoase. Iar asta se intimpla dupa aparitia a numai unei culegeri de povestiri si a romanului de fata, considerat a fi piatra de temelie a realismului magic. Marquez a recunoscut fara ocolisuri ca a invatat sa scrie citind in repetate rinduri Pedro Páramo. in fine, pentru o foarte buna documentare asupra lui Rulfo si a celor doua carti ale sale, cititi studiul introductiv al Ilenei Scipione, traducatoarea cartii.
Pedro Páramo reuseste sa creeze una dintre cele mai percutante imagini ale iadului din cite mi-a fost dat sa citesc vreodata. Si asta neutilizind imagini socante, fara a face abuz de tehnica suspansului unui Poe, sa zicem – dar cu care a privit in acelasi Maelstrom, cred –: pur si simplu, cosmarul dantesc se naste sub ochii cititorilor cu o discretie ce nu poate tine decit de o demnitate a mortii, de o practica a tacerii. Comala, sat care se spune ca ar fi nascut mult mai celebrul (comercial vorbind) Macondo, e o localitate-purgatoriu, unde pacatele comise in timpul vietii tin sufletele blestemate pe vecie. Arsita zilei imbraca viziunile cu o manta valurita, soarele ucigas (pe alocuri asemanator celui di
