Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Artă contra drog pe litoral

Publicat in Romania Libera, marți 23 iulie 2013 ·

Proiectul Naţional Cultural „Artă contra drog – Litoral 2013”, care începe astăzi şi se va termina la sfârşitul lunii august. Organizatorii doresc să promoveze artă că o modalitate benefică de petrecere a timpului liber, dar mai ales că o alternativă de viaţă sănătoasă.

Spectacolele care se vor desfăşura în cadrul proiectului „Artă contra drog – Litoral 2013” vor reuni o parte dintre cei mai în vogă artişti ai momentului în România şi vor satisface toate gusturile unui public eterogen. Evenimentele vor avea loc în Teatrele şi Grădinile de Vara din staţiunile de pe litoral. Trupa „Vama”, una dintre cele mai apreciate şi iubite formaţii rock din România, va concerta joi, 25 iulie, la Teatrul de Vară din Mamaia, de la ora 21.00. Tudor Chirilă şi colegii săi vor cânta imnul verii, „Perfect fără tine”, în cadrul unui concert pentru toţi tinerii. Loredana, Sore şi Annes vor susţine împreună un concert live de excepţie intitulat sugestiv „Apă”.

Publicul va avea ocazia să se asculte cele mai recente hituri ale artistelor într-un spectacol care va avea loc miercuri, 24 iulie, ora 21.00 la Teatrul de Vară din Costineşti şi joi, 25 iulie, ora 21.00, la Cinema „Perla” din Eforie Nord. Muzică populară autentică va face deliciul iubitorilor de folclor în cadrul concertului „Oare m-a-nşelat nevasta?”, care va avea loc vineri, 26 iulie, în Saturn, Neptun, Eforie Sud.

Spectacolul poartă numele uneia dintre piesele lui Constantin Enceanu, un simbol al muzicii populare olteneşti, cu o voce inconfundabilă. Vor cânta împreună cu el Mariana Ionescu Capitanescu, Steliana Sima şi Sanda Argint, alături de invitaţii lor. Ministerul Tineretului şi Sportului şi Ministerul Educaţiei Naţionale sunt partenerii principali ai proiectului iniţiat de CIADO România (preşedinte Academician Constantin Bălăceanu-Stolnici), Agenţia Naţională Antidrog şi Asociaţia Culturală de Teatru, Mu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zece ani fără permis auto pentru cei care sunt prinși băuți sau drogați la volan. Legea merge la promulgare

Ziare.com acum o ora
Camera Deputaţilor a adoptat marți, 14 mai, decizional, proiectul de lege iniţiat de către senatorul PSD Robert Cazanciuc care prevede că şoferii prinşi băuţi sau drogaţi la volan vor rămâne 10 ani fără permis auto. Cazanciuc spune că, din momentul

Ministrul Apărării: Sistemul Patriot operaţional în România este indispensabil. Discuţia privind cedarea unei astfel de baterii către Ucraina va fi analizată în CSAT

G4Media acum o ora
Sistemul PATRIOT operaţional în România este indispensabil, iar discuţia privind cedarea unei astfel de baterii către Ucraina va fi analizată în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a declarat, marţi, la Braşov, ministrul Apărării, Angel Tîlvă

UPDATE - CCR a respins sesizarea de neconstituţionalitate privind Ordonanţa de comasare a alegerilor din 9 iunie, depusă la cererea REPER / Ordonanţa de urgenţă în ansamblul său este constituţională în raport cu criticile formulate

News.ro acum 56 minute
Curtea Constituţională a respins, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură Ordonanţa de Urgenţă privind organizarea alegerilor din 9 iunie, care prevede comasarea alegerilor europarlamentare şi locale. Sesizarea a fost făcut

Război în Ucraina, ziua 810. Ciolacu despre sistemul Patriot pentru Ucraina: am vorbit cu președintele României. Decizia, în CSAT

Press Alert acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a dezvăluit marți că a discutat cu președintele României, Klaus Iohannis, despre sistemul Patriot care ar putea fi trimis în Ucraina. „Am vorbit cu președintele României, decizia va fi luată în CSAT”, a spus premierul. Decla

Evadare spectaculoasă pe o autostradă din Franţa. Un convoi a fost atacat, doi poliţişti au murit

Mediafax acum 2 ore
O evadare spectaculoasă a avut loc pe o autostradă din Franţa. Un convoi care transporta un deţinut a fost atacat pe şosea de mai multe persoane înarmate. Doi poliţişti au murit în urma luptelor, iar un deţinut a evadat.

Meciul Simonei Halep din primul tur de la Trophee Clarins, amânat pentru miercuri

News.ro acum 56 minute
Meciul Simonei Halep cu sportiva americană McCartney Kessler, din primul tur de la Trophee Clarins, a fost amânat pentru miercuri. Partida ar fi trebuit să aibă loc, marţi, dar organizatorii au amânat meciurile din cauza ploii. Deocamdată organizato

Zelenski se duce în vizită în Spania şi se va întâlni vineri cu regele

News.ro acum 32 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va veni în vizită la Madrid pe 17 mai şi se va întâlni cu regele Felipe al Spaniei, a anunţat marţi Palatul Regal într-un comunicat citat de Reuters. Monarhul va organiza o recepţie pentru Zelenski la ora lo

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul prin care fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aducere în ţară / Gorghiu: Ai fugit de justiţia din ţară, când te întorci tu plăteşti aducerea ta în ţară, nu statul român

News.ro acum 2 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege iniţiat de către Ministerul Justiţiei care reglementează modalitatea de stabilire a cheltuielilor judiciare în cazul fugarilor care s-au sustras de la urmărirea penală sa

Premierul Ciolacu: Ca să nu am cu colegii liberali prea multe discuţii, mai ales în această perioadă, nu se va veni cu o impozitare progresivă pe salariu, ci se vor da deduceri pentru cei cu venituri mici

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Braşov, că săptămâna aceasta începe discuţiile cu partenerii sociali legal de majorarea salariilor şi impozitarea pe muncă. El a arătat că, pentru că doreşte să nu aibă cu colegii liberali prea multe dis

Ciolacu spune că Guvernul vrea să crească salariul minim la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că "intenţia clară" a Guvernului este ca salariul minim să crească la 3.700 de lei. Prezent la Braşov, unde s-a desfăşurat o şedinţă extraordinară de Guvern, premierul a fost întrebat de jurnalişti ce se întâmplă

Vremea

București
acum

19°
mar.

12°/19°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

16°
mar.

6°/16°
mie.

7°/16°
joi

8°/17°
vin.

10°/17°
Constanta
acum

18°
mar.

9°/18°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

7°/20°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/16°
Timisoara
acum

20°
mar.

10°/21°
mie.

11°/19°
joi

10°/17°
vin.

10°/21°