La Bucureşti, polonezul Piotra Buczkowskiego a inaugurat o expoziţie inedită, care a oferit publicului ocazia de a viziona 55 de instrumente folosite în Evul Mediu pentru tortură.

Expoziţia de la Palatul Şuţu, care va rămâne dseschisă până astăzi, demonstrează cu prisosinţă că, indiferent de rasă, religie şi convingeri politice, popoarele s-au priceput de minune să scoată unghiuţele prizonierilor, să le zdrobească genunchii, să le strângă degetele la uşă sau să le extragă ficaţii cu furca, în numele unui deziderat dorit de toţi anchetatorii din lume: obţinerea de mărturisiri “complete şi spontane”.

Experimentarea durerii fizice nu a ocolit nici beciurile domnitorilor români, care au folosit de-a lungul timpului multe dintre sinistrele exponate aduse în Capitală.

“Să ştiu ce am de făcut după ce ne căsătorim”

Urcăm la etajul Muzeului de Istorie al Bucureştilor (Palatul Şuţu), acolo unde sunt expuse maşinile de tortură. Clădirea pare pustie, dar pe alocuri sunt semne de viaţă: un supraveghetor se învârte absent în jurul unui laptop, câţiva copii aşezaţi pe scări repetă un Imn.

Intrăm în camera unde este păstrată colecţia de instrumente ale suferinţei: podeaua scârţâie înfiorată de cleştii, de centurile de castitate şi de ţepuşele rânduite aici. Ceva mai târziu sosesc un cuplu de tineri şi câţiva elevi dintr-a IX-a, de la liceul “Grigore Moisil”. Lipsa de delicateţe a acelor secole barbare nu pare să îi intimideze pe copii. Cască gura cu toţii, privesc lung pe pereţi de parcă ar vedea sânge acolo şi se preumblă printre exponate într-o semi-tăcere plină de respect, ca să nu trezească din somn butucii de schingiuire. Cuplul de tineri dovedeşte mai multă îndrăzneală. Băiatul face poze (“Ca să ştiu ce am de făcut după ce ne căsătorim”, glumeşte el), fata râde forţat.

Schingiuirea femeilor

Spaţiul de lângă uşa expoziţiei a fost destinat de