Un copil în vârstă de 13 ani are traumatism cranian, o fractură de claviculă şi o alta la picior după ce, joi, a fost victima unei altercaţii între doi şoferi, vinovat fiind Adrian Călin, 22 de ani. Un bătrân a murit la spital după ce a fost bătut de Cosmin Drăgan, 23 de ani, pentru că traversa „prea încet” trecerea de pietoni. Totul s-a petrecut sub privirile nepoatei sale de doar 5 ani. Este bilanţul unei săptămâni care a revoltat opinia publică.
Autorii unor asemenea fapte suferă, potrivit terapeuţilor din Statele Unite, de sindromul „road rage” („furie la volan” - n.r.), încadrat în lista tulburărilor mentale.
Shaun Appler, poliţist expert în „furia la volan”, a declarat, într-un interviu pentru hotnews.ro, că „violenţa de care dau dovadă şoferii în trafic este deseori o manifestare a stresului de care aceştia suferă”.
Appler explică, pas cu pas, modificările din organism care conduc la gesturile de violenţă din trafic: „Atunci când suntem supuşi stresului, corpul nostru este programat să reacţioneze în aşa-numitul sistem autonomic de apărare. Adrenalina e eliberată în organism, iar bătăile inimii se accelerează. Pe măsură ce ritmul cardiac creşte, ne pierdem îndemânarea motrică fină. Capacitatea noastră de a auzi se reduce, privirea ne este afectată, câmpul vizual ni se îngustează (fenomen cunoscut sub numele de «tunnel vision»), iar capacitatea creierului nostru de a gândi raţional descreşte”. De asemenea, acesta consideră că pentru a preveni astfel de incidente pe viitor este nevoie de educarea tuturor şoferilor în vederea cunoaşterii propriul nivel de stres şi cum anume să-l reducă. Un copil în vârstă de 13 ani are traumatism cranian, o fractură de claviculă şi o alta la picior după ce, joi, a fost victima unei altercaţii între doi şoferi, vinovat fiind Adrian Călin, 22 de ani. Un bătrân a murit la spital după ce a fost bătut de Cosmin Drăg