Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PD-L cere un sistem coerent de învăţământ

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 3 august 2009 ·

Toate ideile care sunt lansate în ultim a perioadă de timp de ministrul educaţiei, Ecaterina Andronescu despre reformarea sistemului de învăţământ românesc nu fac, în opinia deputatul PD-L, Gheorghe Ialomiţianu, decât să accentueze şi mai clar necesitatea stabilirii unui sistem coerent în domeniu. „Doamna ministru spune că lucrează la un proiect de lege a învăţământului. Dar încă nu a prezentat o formă concretă a bacalaureatului, lansând diferite ipoteze, spune că elevii de clasa a IV-a trebuie să dea un examen pentru a intra în clasa a V-a. Este o brambureală totală. PSD a uitat pactul pe educaţie pe care l-a semnat. Noi vrem să ne asumăm răspunderea pe o lege care să aducă mai multă coerenţă în sistemul educaţional”, ne-a declarat Gheorghe Ialomiţianu, explicând faptul că asumarea răspunderii pe o astfel de lege este o variantă mai bună decât lansarea proiectului în dezbaterea Parlamentului, pentru că şi aşa s-a pierdut destul timp, iar în Parlament oricum nu se modifică foarte mult proiectele. Acesta este de părere că ar trebui formată o comisie specială, ca şi în cazul Codurilor Civil şi Penal, situaţie în care toate lucrurile au fost clarificate şi puse la punct într-un timp destul de scurt. Deputatul PD-L mai spune că PSD nu îşi asumă programul de guvernare, iar „domnul Vanghelie ar fi posibil să conducă el reforma în sistemul de învăţământ românesc. Ar fi bine ca domnul Vanghelie să îşi vadă de treaba lui la Organizaţia PSD Bucureşti”. Totodată, deputatul Gheorghe Ialomiţianu îi cere ministrului Educaţiei să finalizeze cercetările în cazul Universităţii Spiru Haret, pentru ca persoanele direct implicate, adică absolvenţii acestei unităţi de învăţământ universitar să ştie care este situaţia lor, ori albă ori neagră. Toate ideile care sunt lansate în ultim a perioadă de timp de ministrul educaţiei, Ecaterina Andronescu despre reformarea sistemului de învăţământ

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°