Săptămîna trecută am comentat studiul despre piaţa de carte realizat de Mercury Research la cererea Asociaţiei Editorilor din România. Ca în orice serial care se respectă, fac "rezumatul episodului trecut": vreo trei milioane de români au cumpărat, anul trecut, cărţi, şi doar 1.200.000 au cumpărat între 5 şi 12 cărţi. Acesta este, aşadar, publicul pe care contează industria editorială din România, dar problema nu e doar a editorilor: cei care citesc reprezintă partea cea mai dinamică a societăţii, preocupată să ştie mai multe, să reflecteze asupra lumii din jur ş.a.m.d. Creşterea numerică a publicului care citeşte este deci o problemă care priveşte societatea românească în ansamblu. Pentru a cuceri însă "poporul de noncititori", e nevoie de programe coerente de susţinere a lecturii. Cine şi cum sînt, însă, noncititorii? Partea cea mai interesantă a studiului este cea care defineşte profilul celor care nu citesc. Baza studiului o constituie 6.949 de persoane cu vîrsta cuprinsă între 18 şi 40 de ani, iar pentru a afla "cine sînt cei care nu citesc cărţi", Mercury Research a realizat o descriere a profilului unui grup-ţintă format din cei care nu cumpără cărţi (sau care cumpără ocazional), aşadar cei cărora ar trebui să li se adreseze o eventuală campanie de promovare a lecturii. Cei care nu citesc se prezintă astfel (şi cer scuze pentru înşiruirea de cifre, dar mi se pare că îşi au nu doar precizia, dar şi expresivitatea lor): 53% bărbaţi, 58% sub 30 de ani, mai mult de 1/3 nu vorbesc nici o limbă străină, cei mai mulţi nu practică sport, nu merg la cinema, teatru, evenimente muzicale, au concepţii de viaţă tradiţionaliste şi sînt ataşaţi de ideea de siguranţă şi confort, 56% au terminat liceul, 47% consideră că fumatul e dăunător, 44% îşi doresc un computer acasă, 33% consideră că putem fi mîndri că sîntem români, 55% frecventează o cîrciumă sau un bar cel puţi