După mai mulţi ani de încercari şi muncă serioasă în lumea muzicii hip-hop, tânărul bistriţean Radu Dragotă va scoate pe piaţă în ianuarie 2010 primul său album de muzică
Albumul intitulat „Vulgaria" conţine 20 de melodii, pentru care Radu Dragotă a scris versuri şi a compus linii melodice zi şi noapte. Pentru el, melodiile pe care le-a obţinut la final sunt rezultatul reuşit al unei munci intense şi definiţia în rime a vieţii lui. „Îmi place să îi spun albumului copilul meu, sau cartea mea de versuri puse pe tobe, pentru ca reprezintă toate ideile mele din anii precedenţi", a spus tânărul hip-hoper. Kalcedonik, aşa cum îi este numele de scenă, spune despre creaţiile lui că sunt singura metodă prin care îşi poate face cunoscută personalitatea. „Am scris trăiri, sentimente, gândiri optimiste, dar şi pesimiste, am scris şi despre durere intr-un mod aparte", a mai zis Kalcedonik.
Cântă de şase ani
Bistriţeanul a cântat prima dată în 2003, când împreună cu un prieten bun de-al lui a înregistrat prima piesă hip-hop, chiar în apartamentul amicului. Un an mai târziu a intrat în trupa „Vinovaţii" cu care a cântat prima dată pe scenă. „Nu o să uit niciodată de prima mea prestaţie live: a fost pe 9 mai 2004, de ziua Europei şi m-am descurcat tare bine", îşi aminteşte cu plăcere Radu. Mai târziu, a avut ocazia să cânte în deschidere pentru artişti mai cunosuţi în industria hip-hop-ului românesc: Ad Literam, Cenzurah, Zalle, Anonim sau Spike. „Concertele au început să fie din ce în ce mai multe şi prin ţară, în oraşe cum ar fi Cluj, Iaşi, Marghita, Topliţa, sau Târgu-Mureş. Anul 2009 a fost cel în care s-a decis că ar f timpul să facă un album pe cont propriu, dar şi anul în care a reuşit să adune mai mulţi hip-hop-eri bistirţeni într-un proiect inedit. „Munca la acest album mi-a deschis şi noi prietenii cu artişti din Bistriţa, alături de care am i