Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aurul spartanilor

Publicat in Jurnalul, duminică 27 iunie 2010 ·

Nu citisem niciodată un thriller cu vânători de comori. Văzusem doar câteva episoade din serialul "Relic Hunter" în care profesoara Sydney Fox (interpretată cu farmec de Tia Carrere) era implicată în diverse aventuri în timp ce căuta artefacte şi antichităţi. Prin urmare, îmi formasem deja o idee în legătură cu ceea ce aveam să descopăr în "Aurul spartanilor", romanul lui Clive Cussler şi Grant Blackwood. Protagonişti: soţii Sam şi Remi Fargo. Ei colindă planeta în căutarea unor comori despre care află din surse mai mult sau mai puţin sigure. Nu întotdeauna izbândesc, dar au deja la activ multe descoperiri importante, care le asigură confortul financiar şi posibilitatea de a se echipa pentru noi expediţii. Acţiunile nu le sunt guvernate de lăcomia de a deveni cât mai bogaţi, ci de spiritul de aventură. De fiecare dată înştiinţează autorităţile despre obiectele vechi pe care le scot din adâncul apelor, din peşteri sau din subterane uitate. Pe deasupra, au şi faima de a fi cei mai buni în domeniul lor.

Desigur, trebuie să fii extrem de performant pentru a face faţă provocărilor de care au parte aceşti eroi simpatici. În primul rând, au multe cunoştinţe de istorie, geografie, fizică, matematică, astronomie, simbologie, arhitectură, sociologie, navigaţie - sunt adevărate enciclopedii ambulante. Dar în pregătirea lor intră şi ştiinţa scufundărilor, pilotatul maşinilor ca nişte aşi ai volanului, mânuirea armelor - albe sau de foc, folosirea tehnicilor de atac şi de autoapărare - judo, karate, jiu-jitsu. În "Aurul spartanilor", această pregătire îi ajută în confruntarea cu Hadeon Bondaruk, născut în Turkmenistan, stabilit la Sevastopol - "vestul sălbatic din bazinul Mării Negre", multimilionar şi cap al Mafiei Roşii.

Pe deasupra, se mai şi crede un descendent direct al lui Xerxes I, faimosul conducător al Imperiului Ahemenid al Persiei. El trimi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum o ora
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 5 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 5 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 8 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 8 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 3 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 9 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

Lituania va cumpăra tancuri germane Leopard şi sisteme antiaeriene IRIS-T

G4Media acum 2 ore
Lituania a decis să cumpere tancuri Leopard fabricate în Germania şi sisteme de rachete antiaeriene IRIS-T, a declarat marţi ministrul lituanian al apărării, Laurynas Kasciunas, citat de EFE, transmite Agerpres. „Vom cumpăra tancuri Leopard. Nu mai

Flacăra olimpică a ajuns la Festivalul de Film de la Cannes - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Flacăra olimpică a fost, marţi, vedeta Festivalului de Film de la Cannes. După o lungă călătorie prin sud-estul Franţei, flacăra a ajuns pe Croazetă, în faţa unui public numeros, relatează AFP. Cu 99 de zile înainte de Jocurile Paralimpice (28 augus

Vremea

București
acum

15°
mie.

12°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/25°
Iasi
acum

19°
mie.

11°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/25°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/22°
Timisoara
acum

17°
mie.

14°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°