Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turneul „Samaia” a fost anulat

Publicat in Jurnalul, vineri 26 august 2011 ·

Managerii companiei de dans „Samaia” au anunţat de curând anularea turneului din Europa de Sud-Est, ce urma să ajungă şi la Sala Palatului din Bucureşti, la 16 octombrie a.c. Astfel, toate spectacolele au fost anulate, georgie­nii urmând să vină în România în 2012. Cei care au cumpărat bilete la spectacol îşi pot recupera banii de la punctele de vânzare de unde le-au achiziţionat sau îşi pot preschimba biletul cu unul de aceeaşi valoare la „Michael Flatley’s Lord Of The Dance”, ce va avea loc la 5 noiembrie la Sala Palatului.

Va fi rambursată doar suma reprezentând preţul biletului/biletelor, fără alte comisioane sau servicii şi doar pentru biletele intacte şi valide. În cazul în care se doreşte schimbarea biletelor, aceasta se poate face doar la Ma­ga­­zinul Biletoo din cadrul Unirea Shopping Center (parter). Mai multe detalii privind recuperarea banilor sau schimbarea biletelor se pot afla sunând la 0758.388.388. Spectacolul „Samaia” a luat naş­te­re acum doisprezece ani, când cei mai buni artişti din Georgia şi-au unit forţele pentru a prezenta lu­mii un show ce îşi trage ră­dă­ci­nile din poveştile mitologice cau­ca­ziene. Numele spectacolului („Sa­maia”) este dat de dansul ce o omagiază pe prima femeie-rege din istoria Georgiei, despre care se spunea că este „rege între regi şi re­gină între regine”! Regina Tamar a fost unul dintre cei mai buni conducători politici şi militari ai vre­mii sale (secolele XII-XIII) şi una dintre cele mai mari apărătoare ale ortodoxismului. (Alex Revenco)

Managerii companiei de dans „Samaia” au anunţat de curând anularea turneului din Europa de Sud-Est, ce urma să ajungă şi la Sala Palatului din Bucureşti, la 16 octombrie a.c. Astfel, toate spectacolele au fost anulate, georgie­nii urmând să vină în România în 2012. Cei care au cumpărat bilete la spectacol îşi pot recupera banii de la punctele de vânzare de unde le-au

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum o ora
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 34 minute
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum o ora
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 4 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 2 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 4 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Cutremur în România, în această seară!

Ziua Constanta acum 2 ore
Cutremur în România! În ziua de 18 Mai 2024, la ora 20:20:04 (ora locală a României), s-a produs în Banat, Caraș-Severin, un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.9, la adâncimea de 10.0 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 43km

Şapte condamnaţi la moarte au fost spânzuraţi în Iran. Printre cei executaţi se numără şi două femei

HotNews acum o ora
Şapte persoane, între care se numărau şi două femei, au fost spânzurate sâmbătă în Iran, în condiţiile în care Republica Islamică recurge tot mai des la pedeapsa cu moartea în scopuri politice, potrivit ONG-ului IHR (Iran Human Rights), cu sediul în

Protestul „Noapte în Muzeele din România”, în Piața Victoriei. „Îl aşteptăm pe Ciolacu, a zis că se grăbeşte/ Donez salariu pe o lună să trăiască Turcan o zi bună”

Ziare.com acum 2 ore
Un protest are loc sâmbătă, 18 mai, în Piața Victoriei, de „Noaptea Muzeelor”. Angajaţi din muzeele acreditate şi bibliotecile publice din România participă în Piaţa Victoriei, la un protest împotriva "tratamentului discriminatoriu" la care au fost

Ucrainean aflat pe munte de 3 zile, rămas fără apă şi hrană, recuperat de salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră din Maramureș

G4Media acum 2 ore
Salvatorii montani şi poliţiştii de frontieră au intervenit, sâmbătă, pentru recuperarea unui cetăţean ucrainean aflat pe munte de trei zile, pentru evacuarea acestuia fiind solicitat un elicopter, a informat Serviciul Salvamont Maramureş, transmite

Vremea

București
acum

16°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/24°
dum.

15°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°