Mourinho poate depasi gloria lui Herrera, doar daca va juca in finala cu Bayern Munchen altfel decit in meciul contra Barcelonei, de pe "Nou Camp". Internazionale Milano nu a cistigat niciodata Liga Campionilor, dar a fost prima echipa a lumii la mijlocul anilor '60, cind a cucerit de doua ori Cupa Campionilor Europeni, cel mai prestigios trofeu de atunci, dublind aceste victorii cu doua Cupe Intercontinentale in fata echipei argentiniene Independiente Avellaneda. Cele doua trofee adjudecate de Inter in 1964 si 1965 au stirnit mai multa vilva decit cele cinci antrerioare care au intrat in vitrina Realului, din cauza unui personaj pe cit de dotat profesional, pe atit de ciudat. "Magul" Helenio Herrera a intors lumea fotbalului pe dos, cu un sistem de botezat "catenaccio" (zavor in italiana, tradus de romani, "beton") bazat pe aparare supranumerica si contraatacuri. Semnificativ a fost meciul sustinut in 1966 la Budapesta, cu Vasas, la care raportul de cornere a fost 23-1 pentru unguri, dar scorul, 2-0 pentru Inter. In partitura lui Herrera, jucatorii aveau o conditie fizica ireprosabila, iar disciplina de joc era un factor esential. Jucatorii de baza erau Armando Picchi (primul "libero" din istoria fotbalului, sau "maturator" cum se traducea pe la noi), fundasul de fier Giacinto Facchetti, care isi permitea si dese raiduri ofensive, creierele de la mijloc, Sandro Mazzola si Luis Suarez, subtila extrema Jair, aripa falsa Mario Corso si un jucator aproape uitat, Gianfranco Bedin, un maratonist carator de baloane, fata de care Banel de astazi este un biet alergator de 800 m. Nu insa si virful de atac, care era mai mult "momeala" pentru aparatorii adversi, pe acest post fiind cea mai mare fluctuatie in schemele lui don Helenio. Dupa 45 de ani "catenaccio" parea a fi o pagina de istorie, chiar daca sechelele Interului de altadata se mai simt in partiturile multor echipe it