Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajatii de la Ambulanta se pregatesc de greva generala

Publicat in Buna Ziua Iasi, duminică 25 iunie 2000 ·

•Elicopterul sanitar inghite bugetul Ambulantei •Cadrele medicale spun ca acesta rezolva urgentele celor care nu au achitat un leu la asigurari

Cadrele medicale, soferii si ceilalti angajati ai Serviciului de Ambulanta Iasi au declansat, ieri dimineata, o greva de avertisment. Ei spera sa obtina in acest fel o finantare suficienta de la Casa de Asigurari Sociale de Sanatate, pentru a putea fi acoperite toate necesitatile. In acelasi timp, angajatii Serviciului de Ambulanta cer respectarea Ordonantei 24/mai 2000, cu privire la majorarea salariilor bugetarilor, care ar fi trebuit marite inca din luna aprilie si adoptarea unui proiect de lege privind organizarea si functionarea serviciilor de urgenta. In acest timp nu a fost asigurata decat o treime din activitate, fiind rezolvate numai urgentele. Cadrele medicale au declarat ca salariul actual nu le ajunge, mai ales ca in ultimul timp preturile au crescut foarte mult. "Mai grav este ca nimeni nu ne intelege problema", s-au plans salariatii. Angajatii Ambulantei cred ca elicopterul sanitar inghite o gramada de bani, fara nici un folos. "Noi nu spunem ca nu este necesar, insa bolnavii care sunt transportati cu elicopterul provin din mediul rural si nu achita asigurarile de sanatate. Asiguratii de la oras nu beneficiaza de acesta, pentru ca elicopterul nu poate ateriza pe un bloc", a declarat liderul Serviciului de Ambulanta Adrian Turturica. Angajatii de aici spun ca ar trebui sa se implice in finantarea elicopterului si Consiliul Judetean, pentru ca bugetul primit de la Casa de Asigurari Sociale de Sanatate sa fie folosit numai pentru necesitatile Serviciului de Ambulanta. Reprezentantii CASS au purtat o discutie cu liderul de sindicat, declarand ca abia cand va fi primita fila de buget pe acest an vor putea fi marite salariile. Desi greva de avertisment a fost declansata la nivel national, cadrele medicale

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un autocar cu 40 de copii a luat foc pe autostradă, în judeţul Alba

HotNews acum 3 ore
Un autocar în care se aflau 40 de copii şi 6 adulţi a luat foc, vineri seară, pe autostrada A10, în judeţul Alba. Nu s-au înregistrat victime. Ambulanță SMURDFoto: © LCVA | Dreamstime.com „Detaşamentul de pompieri Alba Iulia a fost solicitat să inte

Cristian Ciauşu a câştigat finala „Românii au talent”, sezonul 14, şi marele premiu de 120.000 de euro - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Cristian Ciauşu, un tânăr în vârstă de 14 ani care cântă la nai, a câştigat finala „Românii au talent”, sezonul 14, de la Pro TV şi marele premiu de 120.000 de euro. Locul doi şi un premiu în valoare de 20.000 de euro a fost obţinut de Ana Nuţă, car

Biden a prezentat un nou plan de încetare a focului, propus de Israel

Mediafax acum 3 ore
„Este timpul ca acest război să se încheie şi să înceapă ziua de după”, a declarat Biden. Noua propunere pe care Biden a prezentat-o vineri este alcătuită din trei etape. Prima ar fi o încetare a focului cu o durată de şase săptămâni. În această per

Ciolacu spune că a salvat prezenţa la vot: dacă nu ar fi fost comasate europarlamentarele cu localele, ar fi sub 25%

Mediafax acum 5 ore
„Sunt prim-ministrul al României. Vremelnic.. (…) Eu nu iau decizii în funcţie de PSD sau de PNL. A fost o decizie pentru că, dacă nu ar fi fost comasarea europarlamentarelor cu localele, prezenţa la vot în acest moment ar fi fost una sub 25%. Ăsta

Ciolacu, despre candidatura lui Geoană: „Nu-și dorește să fie să fie susținut de PSD/ Este exclus ca partidul să nu aibă candidat”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, vineri, la Alba Iulia, referindu-se la posibilitatea ca PSD să îl susţină pe Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale, că acesta a spus că nu doreşte să fie susţinut de Partidul Social Democrat,

Vremea la Constanța de Ziua Copilului, 01 iunie 2024

Ziua Constanta acum 5 ore
Pe 1 iunie 2024, de Ziua Copilului, în Constanța se așteaptă o temperatură de 26°C, fără precipitații. Umiditatea va fi de 62%, iar vântul va sufla cu 24 km/h. Totuși, prognoza meteo indică posibilitatea unor furtuni sporadice cu fulgere. Dacă plănu

Trapperul Gheboasă, trimis în judecată pentru deţinere de droguri

HotNews acum 8 ore
Trapperul Gabriel Gavriş, cunoscut cu numele de scenă Gheboasă, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru deţinere de droguri în vederea consumului, informează Agerpres. Trapperul Gheboasă, în concertFoto: AGERPRES „Din probele administr

Incendiu la un depozit de mase plastice din Bacău. A fost trimis mesaj RO-Alert

Mediafax acum 6 ore
La faţa locului au fost trimise patru autospeciale de stingere şi o ambulaţă SMURD, iar ulterior forţele au fost suplimentate cu patru autospeciale de stingere şi o ambulanţă SAJ. Potrivit ISU Bacău, incendiul se manifestă violent, cu flacără şi deg

Donald Trump, prima conferinţă de presă după ce juriul l-a găsit vinovat în cele 34 de capete de acuzare. Remarci dure la adresa judecătorului şi critici despre conducerea Biden

Mediafax acum 7 ore
Donald Trump, fostul preşedinte al SUA şi principalul contracandidat al lui Joe Biden la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie, a susţinut vineri, 31 mai, prima conferinţă de presă după ce a primit verdictul juriului. Trump a fost găsit vinovat

Roland-Garros: Irina Begu, învinsă în primul tur la dublu

News.ro acum 5 ore
Perechea Irina Begu/Nadia Podoroska (România/Argentina) a fost eliminată, vineri, în primul tur al probei de dublu din cadrul turneului de grand slam de la Roland-Garros. Begu şi Podoroska au fost învinse de echipa Nao Hibino/Katarzyna Kawa (Japonia

Vremea

București
acum

23°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/32°
lun.

21°/34°
mar.

19°/33°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/31°
lun.

17°/30°
mar.

18°/31°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/25°
dum.

20°/25°
lun.

19°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

14°/22°
mar.

15°/26°
Timisoara
acum

16°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

15°/25°