Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei câştigători la finalul stagiului de practică teatrală

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 19 martie 2012 ·

După ce trei săptămâni, studenţii de la teatru au muncit din greu pentru a-şi construe de la zero propria companie de teatru şi propriul spectacol , sâmbătă, 18 martie, a venit rândul juriului să le aprecieze munca. Plină ochi, Sala Teatrului Studio a găzduit festivitatea de premiere a câştigătorilor, trei din cele 12 spectacole care au luat naştere în cadrul proiectului de practică teatrală fiind declarate câştigătoare, acestea urmând să ia drumul Sibiului în luna mai la Festivalul Internaţional de Teatru. Fericire mare printre câştigători, resemnare pentru ceilalalţi, la unison toţi participanţii stagiului de practică teatrală de la Târgu-Mureş declarându-se mai bogaţi cu încă o experienţă de viaţă trăită pe baricadele teatrului.

„A fost o chestie care nu am mai făcut-o până acum, adică am început textul de la zero, în momentul în care am început repetiţiile. Am avut trei săptămâni în care am scris textul, am găsit personajele, am găsit situaţia, practic tot spectacolul. A fost o muncă de echipă incredibilă şi foarte mişto. Chiar mă bucur că am trăit această experienţă minunată, de acum înainte ştiu ce înseamnă munca în echipă.”

Cristi Bojan, regizor spectacol „Intim”

„Este o experienţă importantă, mai ales că în acest timp relativ scurt, am pornit de la zero, a fost totul extrem de interesant. În mod cert este mult mai importantă experienţa acumulată decât un premiu. Oamenii se bucură în mod normal de aceaste premii, dar cel mai important au fost repetiţiile şi toată munca la construcţia acestui spectacol. Totul a fost extrem de colorat în munca cu colegii, am avut şi momente dificile dar la urma urmei ne-am simţit cu toţii foarte bine şi sper ca acest lucru s-a văzut şi în spectacol.”

Botos Balint, regizor „Magazinul cu fleacuri”

„Munca cu studenţii a fost foarte intensă, am avut aproape trei săptămâni în care am muncit din greu, c

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 49 minute
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

Ciolacu, „convins” că în octombrie, cel târziu, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în SUA

HotNews acum 25 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, despre programul Viza Waiver, că este „ferm convins” că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA, relatează News.ro. Vise pentru SUA și programul Visa WaiverFoto: Adrian825 | Dreamstime.co

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 2 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Marius Tucă Show începe luni, 13 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 35 minute
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum o ora
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Ordinea pe buletinul de vot a CANDIDAȚILOR de la primăria Capitalei și Consiliului General, în urma tragerii la sorți: Firea ocupă primul loc

Gandul acum o ora
Biroul electoral de circumscripţie al Municipiului Bucureşti a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar general şi consilieri generali, pentru alegerile din data de 9 iunie. Pe bul

Unul dintre negociatorii-cheie în conflictul din Orientul Mijlociu va susține plângerea împotriva Israelului pentru genocid, depusă la Curtea Internaţională de Justiţie

HotNews acum 15 minute
Egiptul a anunţat duminică oficial că va sprijini formal la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) plângerea formulată de Africa de Sud împotriva Israelului pentru presupuse crime de genocid comise în războiul care se derulează în Fâşia Gaza, scriu

Ciolacu, după ce Nicolae Ciucă a declarat că liberalii vor câştiga alegerile: Important este că nu mai există acele jigniri directe

HotNews acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică, după ce Nicolae Ciucă a declarat că liberalii vor câştiga alegerile, că important este că „nu mai există acele jigniri directe”. „Câştigăm noi în diaspora!”, a spus Ciolacu, relatează News.ro. M

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
Iasi
acum

11°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

9°/15°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

dum.

9°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°