Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Societăţile de stat care nu dau dividende, excluse din Fondul Proprietatea

Publicat in Adevarul, vineri 29 iunie 2007 ·

Fondul Proprietatea îşi va schimba structura portofoliului de societăţi. Potrivit proiectului de ordonanţă suspus ieri dezbaterii în cadrul unei şedinţe extraordinare a Executivului, Fondul Proprietatea îşi va schimba structura portofoliului de societăţi. Potrivit proiectului de ordonanţă suspus ieri dezbaterii în cadrul unei şedinţe extraordinare a Executivului, pachetele de acţiuni a 50 de firme incluse iniţial în portofoliu vor fi excluse din Fond, pe motiv că majoritatea dintre acestea nu au în propria politică distribuirea dividendelor. Printre cei mai importanţi jucători din economia autohtonă, care vor părăsi structura portofoliului Fondului Proprietatea, se numără Companiile Naţionale ale Loteriei şi Imprimeriei, creanţele statului român la combinatul ucrainean de la Krivoirog, Societatea naţională de transport feroviar de marfă sau Casa de Economii şi Consemnaţiuni. Dacă CEC încă nu a reuşit să se privatizeze, devenind pentru stat un subiect sensibil, Metrorex, o altă societate exclusă a ajuns o prezenţă nerentabilă în Fond pentru că nu dă dividende. Acelaşi motiv a fost găsit şi în privinţa Loteriei Române. Potrivit preşedintelui Fondului, Alexandru Păunescu, renunţarea la portofoliul Loteriei Română este argumentată de faptul că acestea nu erau rentabile, pentru că acordarea dividendelor nu intră în politica acestora. De exemplu, numai profitul Loteriei s-a situat la un nivel de 36,2 milioane de euro, aceşti bani fiind distribuiţi în programe guvernamentale cu caracter social şi cultural. Pentru a se echilibra ponderea pachetelor de acţiuni, Fondul Proprietatea va primi o suplimentare de 10,22% din capitalul Petrom, participaţia companiei petroliere ajungând la un prag de 20,22%. De asemenea, şi cele mai importante companii din domeniul energetic, Nuclearelectrica, Transelectrica, Hidroelectrica, Romgaz sau Transgaz vor contribui la portofoliul Fondului

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian

News.ro acum 14 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania vor anunţa, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 22 minute
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

[P] Plafonarea gândită de PSD a adus beneficii pentru toată lumea: consumatori, companiile din energie și stat

HotNews acum o ora
Schema de plafonare a energiei, introdusă de Guvernul condus de Marcel Ciolacu și prelungită până la 1 aprilie 2026, a împiedicat o explozie a prețurilor, a dus la reducerea inflației și le-a oferit consumatorilor casnici și economici predictibilita

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro. 1,2 mld. euro - contribuţia pozitivă a sectorului de tutun

News.ro acum 26 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut şi prelucrat, precum ţigarete şi consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum o ora
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Ciucă: Va trebui, probabil, să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate

Mediafax acum 10 minute
Preşedintele Senatului susţine că în toată Europa există o dezbatere extinsă despre regândirea paradigmei de securitate şi despre nevoia de a investi în apărare. „Încă din 2015 România a înţeles că trebuie să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furn

VIDEO O tornadă ucigașă a distrus un orășel din Iowa

HotNews acum 2 ore
O puternică tornadă a trecut a făcut ravagii marți într-un orășel din Iowa, ucigând mai multe persoane și rănind cel puțin 12 oameni, au anunțat autoritățile, potrivit Reuters. Orașul Greenfield din Iowa după o tornadă majorăFoto: Hannah Fingerhut /

Vremea

București
acum

17°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

23°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

12°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°