În România, persoanelor diagnosticate cu autism nu le mai este recunoscută boala după majorat şi nu mai primesc niciun ajutor. Sursa: Adi Pîclişan
Are 39 de ani, vorbeşte cursiv maghiara, germana, franceza, engleza, „rupe” chiar şi limba arabă, şi este autist. Octavian Jack a fost diagnosticat abia acum trei ani. Până atunci, povesteşte mama lui, a purtat o serie de etichete urâte: schizofrenic, oligofren, psihotic etc.
„A luat bacalaureatul, însă nu are răbdare să se concentreze”
Chiar dacă se descurcă singur, e dependent de mama lui, Pia, o fostă profesoară. Aceasta nu mai vrea să-şi amintească greutăţile creşterii unicului său fiu, pe timpul comuniştilor, şi apoi în România democrată, unde drepturile lui au rămas nule, în contextul în care boala nu i-a fost recunoscută.
„Fiind cadru didactic am ştiut să lucrez cu el. Am ţinut foarte mult să-l cresc în colectivitate şi aşa s-a obişnuit să trăiască. E foarte sociabil. A terminat liceul, a luat bacalaureatul, însă nu are răbdare să se concentreze”, povesteşte Pia.
Din fericire, tânărul, care are în permanenţă mici prieteni jucării în buzunare, merge singur la cumpărături, face curăţenie în casă, spală vase, pe lângă serviciul pe care îl are, prin intermediul Fundaţiei Pentru Voi - una din puţinele din ţară care se ocupă de adulţii autişti.
Avem nevoie de o lege a autismului
Peste 150 de specialişti din ţară şi din străinătate atrag atenţia că „autismul nu dispare la 18 ani”, în cadrul conferinţei internaţionale cu tema „E timpul schimbării - Autismul şi incluziunea socială”, organizată de Fundaţia Pentru Voi. „Autorităţile române trebuie să înţeleagă faptul că adulţii cu autism au nevoie de suport, iar creşterea calităţii vieţii lor se poate face numai printr-un diagnostic timpuriu”, atrage atenţia Suzanne Collins, director al
