Specialişti români şi strǎini vor veni, în perioada 23-25 august, la Ploiești, la Sesiunea de Comunicări Științifice „Arheologia mileniului I p. Chr.", ajunsă în acest an la cea de-a XI-a ediție.
Manifestarea, organizată de Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, şi-a propus, încă de la prima ediţie, să reunească cercetători ai fenomenelor arheologice ale primului mileniu, oferindu-le acestora un cadru în care să poată dezbate atât probleme specifice primului mileniu creştin, cât şi probleme actuale ale cercetării arheologice.
Pe parcursul celor zece ediţii desfăşurate până în prezent, manifestarea a devenit unul dintre cele mai importante evenimente ştiinţifice din domeniul arheologiei; fiind singura sesiune desfăşurată în România care abordează o astfel de problematică.
La această manifestare, devenitǎ deja de tradiţie, au participat de-a lungul timpului cercetători români şi străini de la prestigioase instituţii universitare şi de cercetare din Germania, Cehia, Polonia, Ucraina, Rusia, Ungaria, Serbia, Bulgaria şi Republica Moldova.
În anul 2010 această manifestare ştiinţifică a primit şi o materializare editorială prin publicarea volumului „Arheologia mileniului I p. Chr - Cercetări actuale privind istoria şi arheologia migraţiilor".
Acestui prim volum i s-a alăturat în anul 2011 al doilea volum al seriei „Arheologia mileniului I p. Chr. - Interferenţe culturale la Dunărea de Jos". Prin publicarea acestor douǎ volume s-a creat, practic, o serie care va continua şi în viitor.
În anul 2012 se comemorează 10 ani de la dispariţia arheologului Maria Comşa, de numele căreia se leagă importante cercetări privind mileniul I p. Chr., dintre care le amintim pe cele de la Bucov şi Slon, judeţul Prahova. De aceea, ediţia din acest an a Sesiunii Internaţionale de Comunicări Ştiinţifice „Arheologia mileniului I p. Chr.", se va desfă