Pănă de curănd, locuitorilor comunei Oniceni, judeţul Neamţ, nu le-a venit să creadă că există vreun om care să poată meşteri avioane in propria-i ogradă şi să le mai şi văndă in euro, pe sume atăt de mari, că nici să le socotească in lei nu ar şti. Vasile Procopie, consătean de-al lor, a reuşit să construiască intr-un atelier incropit intr-un fost CAP avioane de agrement răvnite de cei mai exigenţi străini.
A dat străinătatea pe aerul de acasă. Iar la 50 de ani a luat-o de la capăt, fără să se teamă de eşec. Vasile Procopie a devenit faimos printre sătenii săi din Valea Enei, comuna Oniceni, de cănd din atelierul său, incropit intr-un vechi CAP, au ieşit la lumina zilei adevărate bijuterii de zeci de mii de euro: avioane de agrement. S-au minunat sătenii că sub puterea măinilor unui om, vecin de-al lor, ies asemenea minunăţii, dar acum, de cănd au văzut că s-au creat locuri de muncă pentru copiii lor, speră că, cine ştie, o să iasă din sărăcie.
Casele mici şi gărbove incep parcă să se zgălţăie. Muşcatele din ferestre tremură, iar căinii latră ca după nişte străini. Praful de pe uliţe se ridică căt colo, iar bolovanii de pămănt se transformă in fum sub călcătura roţilor de mare tonaj. Femeile, curioase, repede au ieşit la poartă. Işi pun măna streaşină la frunte şi şuşotesc intre ele, de parcă şi-ar spune una alteia un mare secret: "Iar or venit străinezii ăştia. Vasile iar s-o pus pe treabă". Pe uliţa din Valea Enei două camioane imense s-au oprit in dreptul unei clădiri lungi şi albe. Un fost CAP transformat in atelier. Cine nu ştie care-i socoteală zice că "au sosit ajutoarele, să ne mai dea şi nouă căte vreo flanea din străinătate sau o sticlă de ulei", spune tanti Floarea. "Aşa am crezut prima dată cănd am văzut maşinile istea aşa de mari, să tot fie trei ani de atunci. De-amu insă ştiu. Se incărcă avioanele d