Despre „Efectul Mozart” şi despre efectele curative ale meloterapiei - terapia cu ajutorul muzicii - se vorbeşte de mai mulţi ani, însă specialiştii iau abia acum în serios calităţile terapeutice ale muzicii. Prima referire la „Efectul Mozart” a fost făcută în 1991 de cercetătorul francez Alfred A. Tomatis în lucrarea sa „De ce Mozart?” („Pourquoi Mozart?”) pentru a denumi presupusa intensificare a dezvoltării creierului care se produce la copiii sub trei ani dacă ascultă muzica lui Wolfgang Amadeus Mozart.
Doi ani mai târziu, Rauscher, Shaw, and Ky au publicat în revista „Nature” rezultatele unor studii care demonstrau că audiţia sonatelor mozartiene creşte cu opt-nouă puncte rezultatele testelor de inteligenţă ale celor testaţi. Ulterior, în urma studiilor efectuate în laborator, cercetătorii au descoperit că sonatele compozitorului austriac stimulează legăturile între neuroni.
De ce Mozart?
Psihologii care şi-au pus aceste întrebări au descoperit că, ascultând creaţiile acestui mare geniu al muzicii, creierul îşi sporeşte capacităţile intelectuale. Abilitatea de a se orienta spaţio-temporal şi capacitatea de a învăţa sunt mult îmbunătăţite în cazul celor care ascultă piesele compozitorului.
Cercetările au evidenţiat faptul că anumite piese muzicale, cum este cazul sonatei pentru două piane, în Do major (K448), au un efect benefic în cazul crizelor de epilepsie, al căror număr scade în mod evident după aplicarea meloterapiei.
Profesorul John Jenkins, de la Universitatea din Londra, declara pentru BBC că studiile au demonstrat faptul că muzica mozartiană creşte abilităţile spaţio-temporale ale subiecţilor supuşi experimentelor, dar că, probabil, acelaşi efect îl are şi muzica lui Bach.
Chiar şi experimentele făcute pe şoarecii de laborator, declara Jenkins pentru BBC, au demonstrat
