Ok, stiu ca e o conditie medicala cu un nume asemanator - insa asemanarea asta nu e intamplatoare. De 15 ani, hotelurile de la mare se bazeaza pe un public captiv, care se intoarce mereu in locul in care a baut prima bere si-a fumat prima tigara (de dupa). Se intoarce strangand din dinti, dar se intoarce. Asa isi fac socoteala, an dupa an, hotelierii, la fel de captivi si ei.
Chestia dubioasa insa e ca, la fel ca si in medicina, accidentul asta cu captivus e teribil de dureros. Publicul captiv nu e fericit, iar intre nefericiti e greu sa-ti faci vacanta. Asa ca locul isi cerne clientii: raman cei mai necajiti, mai incrancenati, mai decisi sa faca vacanta altora un calvar, daca asa e si a lor. Dupa 15 ani de captivus, litoralul e o cacofonie de strigate de ajutor, proiectate din subconstient sub forma manelelor date la maximum si-a mizeriei aruncate ostentativ pe plaja. Na, sa calce in ea nesimtitul care mi-a dat nisip pe cearsaf!
In multe privinte, litoralul nostru seamana cu Valea Jiului. A fost proiectat ca o industrie de volum, subventionata de stat, care scoate vacante de calitate medie spre inferioara, insa multe. Oamenii muncii de la orase si sate erau prost platiti, insa beneficiau, cu ceva noroc, de un sejur care costa mai putin decat in situatia in care cineva ar fi trebuit sa-si recupereze investitia. Statul socialist insa era multumit cu situatia asta, intrucat asta era logica lui: sa-i tina pe indivizi dependenti de serviciile pe care le asigura.
Problema s-a complicat dupa â90, cand am descoperit ca pur si simplu nu ne mai puteam permite de mult vacantele astea. Pur si simplu nu munceam destul, ca sistem economic, incat la capatul tevii sa mai ramana si bani de distractie. Privatizarea de atunci, facuta cu directorii acestor hoteluri (celebra locatie de gestiune), n-a fost decat o cireasa pe un tort oricum ranced. Pur si simplu nu exi