Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ROMÂNIA SUB ZĂPADĂ. Care e prognoza METEO pentru următoarele zile. LISTA DRUMURILOR BLOCATE. A1 şi A2, închise. LIVE TEXT

Publicat in Gandul, vineri 3 februarie 2012 ·

Codul galben de viscol şi ninsori a fost prelungit până duminică, la ora 20. În acest timp, ninsorile vor cuprinde treptat toate regiunile ţării, începând cu regiunea sud-vestică, anunţă ANM. Local, ninsorile vor fi mai abundente, iar stratul de zăpadă nou depus va depăşi 20 de centimetri, în special în zonele de deal şi munte. În regiunile sudice şi sud-estice, vântul va sufla cu 50-60 km/h, iar la munte va atinge şi 90 km/h, spulberând zăpada. În dimineaţa zilei de sâmbătă, în sudul şi centrul ţării ar putea fi lapoviţă şi ploi, iar frecvent se va depune polei. peste 20 de drumuri judeţene sunt închide şi pe altele sunt impuse restricţii de circulaţie.

În ultima săptămână, 25 de persoane au murit din cauza gerului.

VEZI MAI JOS CE DRUMURI SUNT ÎNCHISE DIN CAUZA VISCOLULUI. U

UPDATE21.35 Peste 50 de tiruri şi camioane oprite la intrarea pe A1, la Piteşti, au fost aduse la Bucureşti de către echipaje ale Poliţiei, însoţite de drumari, în două coloane

UPDATE 21.30Lista actualizată a drumurilor naţionale închise şi a celor pe care s-au instituit restricţii de circulaţie.

UPDATE 20.25Lista actualizată a drumurilor naţionale închise

UPDATE 20.23 Risc de avalanşă în Bucegi. Stratul de zăpadă ajunge până la cinci metri.

UPDATE 19.43 Punctul de trecere a frontierei Calafat, din judeţul Dolj, a fost închis, vineri seară, din cauza condiţiilor meteo, ultimul bac plecând spre Bulgaria la ora 18.00.

UPDATE 18.43 Pompierii constănţeni au încercat să ajungă la locul unde fusese semnalată prezenţa unei persoane prinse în gheaţă pe mare, însă au renunţat din cauza condiţiilor meteorologice şi după ce s-a stabilit că în apă ar fi căzut un obiect metalic, şi nu un om, cum se anunţase la 112.

UPDATE 18.42Peste 70 de trenuri sunt anulate, 25 de drumuri naţionale şi autostrăzile spre Piteşti şi Constanţa sunt închise, din cauza

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 41 minute
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum o ora
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Grindină în mai multe zone din ţară. Ce județe au fost afectate

Ziare.com acum o ora
Grindina a afectat mai multe gospodării din țară, afectând grădinile și livezile. Imagini cu ploaie torenţială însoţită de grindină au fost distribuite pe reţelele de socializare din mai multe zone din ţară, unde meteorologii au anunţat căderi impor

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 5 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 33 minute
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 3 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Acţiune a poliţiei israeliene într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită ca birou de Al Jazeera

Mediafax acum 2 ore
Poliţia israeliană a descins duminică într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită de Al Jazeera ca birou de facto, în urma unei decizii a guvernului de la Tel Aviv de a închide operaţiunile locale ale postului de televiziune deţinut de Qatar, au d

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

21°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°