Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va plăti, în cursul săptămânii următoare, suma de 54,9 milioane de lei producătorilor de lapte care au solicitat prima pentru calitatea laptelui livrat la procesare. De acest sprijin financiar vor beneficia 53.717 producători, care au depus cereri pentru primul trimestru al anului 2009. „Asigur crescătorii de bovine că la nivelul Agenţiei s-a depus un efort institutional deosebit pentru ca sprijinul financiar să ajungă în cel mai scurt timp la fermieri. În circa două săptămâni, au fost verificate şi aprobate toate cererile aferente primului trimestru, respectiv peste 54.000 de cereri, totodată fiind făcute şi demersurile pentru asigurarea fondurilor necesare”, a declarat directorul general al APIA, Daniel Constantin.
Directorul general al APIA a precizat că există asigurări de la Ministerul Finanţelor Publice potrivit cărora în conturile Agenţiei va ajunge, săptămâna viitoare, şi suma de 65,5 milioane de lei, pentru plata ajutoarelor de stat destinate sectorului zootehnic, precum şi pentru producerea de material săditor.
Potrivit ordinului 850/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cererile prin care se solicită prima pentru calitatea laptelui de vacă livrat la procesare se depun la centrele APIA, în prima lună după încheierea trimestrului.
De acest sprijin financiar beneficiază crescătorii de animale, deţinători de cotă de lapte, care livrează laptele de vacă spre procesare. În judeţul Braşov sunt 11.589 de fermieri care deţin cotă de lapte, din care 5.491 de fermieri realizează vânzări directe, iar restul de 6.098 de fermieri livrează laptele de vacă spre procesare.
Sumele vor fi acordate fermierilor care respectă mai multe condiţii, printre care să fie înscrise în Registrul Naţional al Exploataţiilor, laptele să îndeplinească standardul de calitate din UE, respectiv număr